Sâmbătă, 13 Decembrie 2025
RO EN

CONCEFA SA: Contracte in valoare de 23 milioane de euro, in trimestrul III

In primele noua luni ale anului curent societatea de constructii Concefa SA, din Sibiu, a realizat o cifra de afaceri in valoare de 45 milioane de lei, in scadere cu aproximativ 40% fata de intervalul similar din 2008. Diminuarea activitatii este pusa de reprezentantii companei pe fondul crizei de pe piata si al scaderii numarului de proiecte noi. Cu toate acestea, in trimestrul al treilea din 2009 Concefa SA a incheiat contracte noi, "finantarea acestora asigurand baza pentru respectarea principiului continuitatii activitatii in anul 2009, dar la un nivel mult mai redus fata de 2008", se arata in ultimul raport trimestrial transmis catre Bursa de Valori Bucuresti. Astfel, in perioada iulie-septembrie a.c., firma a incheiat contracte in valoare totala de peste 23 milioane de euro, cel mai important dintre acestea fiind cel semnat cu societatea INR Management Real Estate pentru executia primei etape a complexului Silver Mountain, amplasat in Poiana Mica, din Brasov. Acesta are o valoare de 20,02 milioane de euro, obiectivul urmand a fi realizat pe parcursul anului 2010. De asemenea, Concefa SA va construi doua sali de sport pentru Compania Nationala de Investitii, ce vor include cate un teren de handbal si vor avea o capacitate de 150 de locuri pentru spectatori: una in incinta Scolii Benedek Elek din localitatea Livezeni (judetul Mures) si una in localitatea Catalina (judetul Covasna), insumand 1,35 milioane de euro. O alta licitatie castigata de societate prevede reconstructia infrastructurii feroviare afectate de inundatiile din vara anului 2005, pe sectorul Teius - Arad (intre statiile Sibot si Blandiana). Contractul, al carui beneficiar este Compania Nationala de Cai Ferate Romane SA, are o valoare de 2,5 milioane de euro. Tot in aceasta perioada, firma a reinceput lucrarile de finalizare a imobilului de locuinte (D+P+6E+M) pe care il construieste in regie proprie in Sibiu. In prezent se lucreaza la compartimentari, blocul urmand a fi definitivat in prima parte a anului 2010. Totodata, compania are in executie si alte lucrari importante, precum constructia Hotelului Center Sibiu, a ansamblului de locuinte Carpatina, supraetajarea unui corp al cladirii Bazinului Olimpic - Universitatea Tehnica Cluj-Napoca etc. La finele lunii noiembrie Concefa SA a finalizat operatiunile de preluare a companiei Bravcof SA, din Brasov, cu activitati in domeniul prestarii de servicii de constructii. Informatii suplimentare, la www.concefa.ro.

Din aceeasi categorie

10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
10 Dec 06:00 | CTP: Venituri din chirii mai mari cu 15%, randament de 10% si perspective optimiste
09 Dec 12:57 | Skanska, unul dintre cei mai buni angajatori din lume pentru al patrulea an la rand
09 Dec 10:18 | Florian Gheorghe si Cosmin Dinu intra in actionariatul Activ Property Services
08 Dec 10:24 | SVN Credit: Inceputul anului 2026 vine cu dobanzi ipotecare mai mici
04 Dec 10:04 | Colliers: Romania trece pragul de 5 milioane mp de spatii moderne de retail
04 Dec 06:50 | FORTIM: Consultanta imobiliara, busola pietei de birouri intr-un an al prudentei
03 Dec 14:57 | IULIUS: Refinantare de 305 milioane de euro pentru proiectele in dezvoltare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA