Miercuri, 17 Septembrie 2025
RO EN

DAS ENGINEERING proiecteaza instalatiile unor obiective de anvergura din vest

Das Engineering Grup, companie specializata in proiectarea si executia de lucrari de instalatii electrice, sanitare, termice si de climatizare, cu sediul in Cluj-Napoca, este implicata intr-o serie de proiecte de centre sportive si sanitare de anvergura, in zona de vest a tarii. In aceasta perioada, societatea lucreaza la proiectarea a doua sali multifunctionale de sport, cu capacitati de 3.000 de locuri fiecare si suprafete construite de aproximativ 18.000 mp - 20.000 mp, situate in Sfantu Gheorghe si in Slatina, ambele investitii fiind derulate prin Companiei Nationale de Investitii (CNI). "Sala de la Sfantu Gheorghe este, in opinia mea, speciala, intrucat reprezinta singurul proiect de acest gen din Romania care va avea omologat un patinoar pentru competitii europene de hockey", a declarat Alexandra Stoica, directorul executiv al Das Engineering.
Un alt proiect interesant realizat de companie a vizat elaborarea studiului de fezabilitate pentru reabilitarea si modernizarea stadionului Olimpia - Satu Mare. "Avand un numar de 13.875 de locuri, a fost o lucrare frumoasa si motivanta, prin prisma replicarii experientei pe care am dobandit-o in proiectarea instalatiilor stadionului Cluj Arena, care a fost inclus in categoria IV Elite, in clasificarea UEFA", a mai precizat Alexandra Stoica.
Tot anul trecut, proiectantii de la Das Engineering au finalizat contractul de proiectare si asistenta tehnica pentru constructia fabricii de componente auto Star Transmission Components, de la Sebes, unde va fi construita o hala industriala cu o suprafata de 22.000 mp.
 
Lucrari de instalatii la proiecte de circa 30 milioane de euro
In ceea ce priveste activitatile de executie, Das Engineering a participat la edificarea celei de-a doua etape a complexului Liberty Technology Park, primul parc tehnologic din Romania, dezvoltarea cladirilor D si E fiind realizata in urma unei investitii de 20 milioane de euro. Compania a executat toate lucrarile de instalatii, ca subcontractor de specialitate al firmei de antrepriza generala Con-A, din Sibiu. Proiectul, dezvoltat de compania Fribourg Development, pe un teren cu o suprafata de 45.000 mp, aflat in proximitatea zonei centrale a municipiului Cluj-Napoca, a fost demarat in luna mai 2013, urmand a fi realizat in mai multe etape.
Tot in Cluj-Napoca, pe platforma fostei fabrici Feleacul, Das Engineering Grup continua lucrarile la cea de-a doua cladire de birouri de clasa A din cadrul complexului Cluj Business Center, dezvoltat de Felinvest SA. Imobilul va avea o suprafata de 14.000 mp si va fi realizat in urma unei investitii de 7 milioane de euro.
 
Noi planuri de dezvoltare imobiliara, in 2016
In paralel, Das Engineering s-a implicat si in derularea unor proiecte imobiliare proprii, prin construirea unui imobil de locuinte cu 33 de apartamente in Cluj-Napoca, pe Str. Fabricii nr 69-71. Planurile companiei includ noi investitii de acest tip inclusiv in 2016.
Compania a incheiat anul 2015 cu o cifra de afaceri de 5,15 milioane de lei, pentru anul in curs fiind estimate venituri similare, ce vor fi realizate, in special, din valorificarea activelor obtinute din proiectele imobiliare proprii.
"O realizare a anului trecut - si o noutate pe piata de real estate din Romania - este reprezentata de nominalizarea pe lista scurta a premiilor de sustenabilitate BREEAM 2016 Awards a cladirii de birouri Olimpia Business Center, din Cluj-Napoca, pe care am certificat-o in sistem BREEAM In Use", a subliniat Alexandra Stoica. Aceasta este prima cladire din tara noastra nominalizata pana acum la gala de la Londra. 

Din aceeasi categorie

12 Sep 14:25 | RCBB Gruppe, la 7 ani: 100 de santiere finalizate si noi proiecte de infrastructura
12 Sep 07:57 | DELGAZ GRID: Investitii de 1,28 miliarde lei in retele inteligente, in 2025
11 Sep 07:48 | RETTER: Portofoliu de 120 milioane euro si crestere de 30% in primul semestru 2025
10 Sep 11:15 | C&W Echinox: Piata hoteliera locala continua sa performeze peste asteptari in S1
10 Sep 07:23 | PPC Renewables Romania: Peste 2 GW in capacitati instalate, pana la finalul lui 2026
10 Sep 07:06 | ELECTROMONTAJ: Afaceri anuale de 150 milioane euro si extindere in 4 tari
10 Sep 07:00 | S IMMO adopta o strategie noua de crestere si optimizare a portofoliului de investitii
09 Sep 13:40 | Ionut Grigoras s-a alaturat echipei Activ Property ca Partener-Industrial Department
09 Sep 09:06 | Andrei Diaconescu, ONE: Romania si industria de constructii au nevoie de diaspora
09 Sep 09:35 | ADR Centru: Investitii de 500 milioane euro in infrastructura educationala, in 18 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA