Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

EFCA: Estimari pozitive privind evolutia segmentului rezidential, pana in 2020

Asociatia de prognoza a evolutiei industriei constructiilor in Europa de Est (EECFA) a publicat recent rezultatele unui studiu realizat in opt state din regiune. Inca de la inceput, autorii cercetarii argumenteaza motivele pentru care scenariul unei finalizari nepericuloase a crizei din Turcia a fost infirmat, cauza principala fiind maniera dramatica in care moneda nationala a acestui stat s-a depreciat in vara lui 2018, creand o serie de probleme structurale industriei de profil. Prognozele actuale sunt mult mai pesimiste si implica o mentinere a situatiei actuale pentru o perioada mult mai lunga decat se estima initial. Situatia din Federatia Rusa este mai buna, in special dupa anuntarea unui program guvernamental care va duce la imbunatatirea conjuncturii economice. De asemenea, optimismul inca prevaleaza in Europa de Est si statele din zona balcanica, pentru intreaga regiune fiind de asteptat doar o usoara contractie in perioada urmatoare. Desigur, situatia este diferita de la o tara la alta, de exemplu cele mai bune prognoze fiind realizate pentru Serbia si Slovenia, iar la polul opus aflandu-se Croatia. In Romania - reprezentand cea mai mare piata a constructiilor din regiune - prognozele in ceea ce priveste evolutia ulterioara a domeniului analizat au fost ajustate in sens negativ. In ansamblu, la nivelul celor cinci state sud-est europene (Bulgaria, Croatia, Romania, Serbia si Slovenia), este evidenta o evaluare mai pesimista a perspectivelor, de exemplu pentru 2019 avand loc o diminuare a cresterii din domeniu de la 6,3% la 5,9%. Concret, pentru tara noastra se estimeaza ca activitatea din constructii va creste cu 5,9% in acest an (mai putin fata de nivelul de 7,1% anuntat initial), cea mai mare contributie avand-o sectorul rezidential. Exista si la acest nivel insa semnale clare de decelerare, ca urmare a supraofertei, majorarii preturilor pe piata muncii si scumpirii ipotecilor. In schimb, segmentul nerezidential isi continua dezvoltarea in parametrii stabiliti, cu toate ca pe termen lung inclusiv acest domeniu va fi afectat de criza fortei de munca, precum si de cresterea costurilor legate de plata angajatilor. In ceea ce priveste constructiile civile, dupa doi ani de declin (mai mare de 10%), este de asteptat ca sectorul respectiv sa se revigoreze in perioada imediat urmatoare. Concluzia este ca piata de profil va inregistra un progres cel putin pana in 2020, chiar daca ritmul de evolutie nu este chiar la nivelul estimat initial.

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA