Joi, 16 Octombrie 2025
RO EN

FCC a imbunatatit veniturile cu 11,3% in primul semestru, pe baza proiectelor de mediu

Cifra de afaceri neta consolidata a antreprenorului spaniol FCC in prima jumatate a anului in curs a ajuns la 4,55 miliarde euro, reprezentand o crestere de 7,6% fata de aceeasi perioada din 2024. Avansul se datoreaza in mare parte cresterii activitatii in domeniul mediului, in urma achizitiilor din Marea Britanie, Franta si SUA in semestrul intai din anul anterior, precum si celei din domeniul apei, cu contributii mai mari atat din partea activitatii de ciclu complet, cat si din partea exploatarii si dezvoltarii infrastructurii. In termeni relativi, cea mai mare crestere s-a inregistrat in domeniul concesiunilor, care a inregistrat un spor semnificativ de 45,1% ca urmare a adaugarii de noi active. Veniturile brute (EBITDA) au crescut cu 11,3%, pana la 675,3 milioane de euro, impulsionate in principal de cresterea incasarilor si de o marja mai mare din activitatea de tratare a deseurilor. Profitabilitatea a fost de 14,8%, iar datoria financiara neta consolidata s-a situat la 3,19 miliarde euro, reprezentand o crestere de 7% fata de decembrie 2024, ca urmare a expansiunii sezoniere a capitalului circulant. Portofoliul de lucrari la sfarsitul primului semestru a crescut la 44,23 miliarde euro, reprezentand o ajustare pozitiva de 2,8%. De remarcat este evolutia pe segmentul constructiilor, unde indicatorul de backlog s-a majorat cu 19,6%, ajungand la 7,62 miliarde euro, cu o crestere substantiala de 25% in zona internationala, determinata in principal de atribuirea unei noi faze a proiectului Scarborough din Canada. In Spania, FCC Construcción participa la un consortiu pentru extinderea liniei 5 a metroului din Madrid pana la aeroportul international al orasului, cu un contract in valoare de peste 180 de milioane de euro si cu o durata de executie de 36 de luni. In luna mai, un consortiu format din mai multe companii a obtinut unul dintre cele mai importante contracte de infrastructura feroviara ale anului, care vizeaza segmentul initial al legaturii feroviare de mare viteza intre Castilia si León si Tara Bascilor. Proiectul se intinde pe 8,4 kilometri si are o valoare de peste 390 de milioane de euro. Un al contract important este cel pentru finalizarea stadionului Nou Mestalla din Valencia, una dintre cele mai reprezentative arene sportive din Spania. In acelasi timp, divizia industriala a segmentului a fost insarcinata cu construirea in consortiu a infrastructurii pentru fabrica de baterii pentru vehicule electrice a grupului Volkswagen din Sagunto (Valencia). Contractul include liniile de medie si joasa tensiune pentru productia de baterii, impreuna cu o serie de alte instalatii electromecanice conventionale, precum si furnizarea si asamblarea spatiilor auxiliare pentru toti contractantii. Valoarea contractului depaseste 90 de milioane de euro. Pentru informatii suplimentare, click aici

Din aceeasi categorie

13 Oct 07:00 | ATENOR se adapteaza si plaseaza sustenabilitatea in centrul strategiei de dezvoltare
08 Oct 07:20 | CONSARTFAN: Crestere spectaculoasa si planuri ambitioase pentru viitor
07 Oct 13:14 | Colliers: In perioada 2025-2027 sunt anuntate cel putin 15 inaugurari de hoteluri
07 Oct 12:22 | NEPI Rockcastle a emis obligatiuni verzi de 500 mil. euro, asistat de Clifford Chance
07 Oct 07:00 | CPI Europe detine in portofoliu 368 de active in valoare de peste 7,7 miliarde euro
06 Oct 13:35 | ESOP: Doua treimi din cererea de birouri din Capitala se concentreaza in zona de nord
06 Oct 13:35 | Grupul TIU la 35 de ani: de la start-up IT la lider in solutii tehnologice complexe
06 Oct 13:58 | RE/MAX Romania: Piata imobiliara ramane pe trend ascendent
03 Oct 12:30 | Grupul EM lanseaza oferta publica de vanzare de actiuni si isi pregateste listarea
03 Oct 10:38 | Nhood isi consolideaza pozitia globala prin achizitia companiei SCC France
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA