Duminică, 23 Noiembrie 2025
RO EN

GLOBALWORTH: Triplare a profitului operational net din prima jumatate a anului

Portofoliul de proprietati detinute de compania Globalworth, unul dintre cei mai dinamici dezvoltatori imobiliari din Romania, a ajuns la o valoare de piata de 808,8 milioane de euro la finele lunii iunie 2015, in crestere fata de nivelul de 717,1 milioane de euro inregistrat in martie a.c. Evolutia de 12,5% s-a datorat, pe de o parte, achizitiei cladirii de birouri Green Court A, construita de Skanska in Bucuresti si pe de alta parte, majorarii valorice a portofoliului de proprietati.
Profitul operational net inregistrat de companie in semestrul intai din 2015 a ajuns la 11,8 milioane de euro, in crestere cu 203% fata de nivelul de 3,9 milioane de euro, realizat in aceeasi perioada a anului trecut.
Portofoliul Globalworth in Romania este constituit din spatii pentru birouri de clasa A in Bucuresti si un parc industrial in Timisoara. Astfel, portofoliul companiei include cladirile de birouri Tower Centre International (TCI), Upground Towers, BOB si BOC, terenul pe care se construieste proiectul Globalworth Campus, cladirea Unicredit, parcul industrial Timisoara Airport Park (TAP) etc. Potrivit datelor dezvoltatorului, dupa finalizarea tuturor investitiilor aflate in executie in prezent, portofoliul companiei va depasi un miliard de euro.
De asemenea, Globalworth mai detine in Bucuresti doua terenuri, in vederea dezvoltarii de proiecte viitoare. "Aceste terenuri reprezinta noi oportunitati pentru dezvoltarea de proiecte de birouri sau cu functiuni mixte si vor reprezenta un avantaj imens in dezvoltarea portofoliului nostru de proprietati. Suntem in etapa de planificare a fiecaruia dintre aceste doua proiecte si am demarat negocierile cu eventuali chiriasi", a declarat Ioannis Papalekas, CEO al Globalworth. Terenurile au o suprafata totala de 9.767 mp si, la finele anului trecut, erau evaluate la 18,1 milioane de euro.
Pentru 2014, dezvoltatorul a raportat incasari totale de 22,15 milioane de euro si un venit operational net de 12,89 milioane de euro.
 

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA