Sâmbătă, 13 Decembrie 2025
RO EN

GLOBALWORTH va dezvolta 600.000 mp de spatii logistice, langa Constanta

Globalworth, cel mai mare dezvoltator de cladiri de birouri din Romania, isi va extinde puternic portofoliul de proprietati logistice si industriale din tara noastra, in urmatorii cinci ani. Planurile de dezvoltare ale companiei includ, pe langa continuarea extinderii parcului logistic Timisoara Industrial Park 2 cu 155.600 mp, constructia de noi spatii, ce vor cumula 76.600 mp in cadrul Chitila Logistic Park de langa Bucuresti, respectiv 571.000 mp in localitatea Lazu, din judetul Constanta.
In total, pana in 2024 Globalworth intentioneaza sa dezvolte, astfel, peste 800.000 mp de spatii logistice si alte spatii industriale pentru business, proiecte ce vor fi implementate in etape, potrivit dezvoltatorului. Proiectele din Chitila si Constanta vor fi realizate in joint-venture.
Parcul logistic din Chitila va fi dezvoltat in asociere cu Global Vision in urma unei investitii de peste 35 milioane de euro.
In plus, compania va continua si extinderea in zona office, atat prin finalizarea proiectelor aflate in constructie, cat si prin demararea de noi investitii. Planurile Globalworth includ, astfel, finalizarea GW Campus 3 in ultimul trimestru al acestui an (35.500 mp), dar si continuarea lucrarilor la GW Square (28.400 mp). In prezent, pe santierul GW Square se lucreaza la infrastructura si la nivelurile subterane ale cladirii, termenul de finalizare a proiectului fiind stabilit la jumatatea anului 2020.
De asemenea, compania are in diferite etape pregatitoare alte trei proiecte de birouri - Green Court D (16.200 mp), Luterana (26.400 mp) si GW West (33.400 mp), dar si un teren de 3.200 mp in zona parcului Herastrau din Capitala, unde, cel mai probabil, va dezvolta un ansamblu de birouri.
Globalworth detine in Romania un portofoliu de 15 proprietati finalizate, cu o valoare de piata de peste 1,2 miliarde euro si o suprafata totala de 628.600 mp, cu o rata de ocupare de 93,1% la finele lunii iunie 2019.
In prima jumatate a anului, grupul a obtinut, la nivel international, venituri totale din inchirieri de 71,8 milioane de euro, in crestere cu 35% fata de aceeasi perioada din 2018. Veniturile din Romania au crescut, in intervalul analizat, cu 7,8%, potrivit raportului financiar semestrial al Globalworth.
La inceputul lunii octombrie a.c., dezvoltatorul a anuntat ca va plasa pe bursa circa 28,5 milioane de actiuni noi catre investitori, pentru a finanta proiectele de investitii si achizitii din Romania si Polonia.

Din aceeasi categorie

10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
10 Dec 06:00 | CTP: Venituri din chirii mai mari cu 15%, randament de 10% si perspective optimiste
09 Dec 12:57 | Skanska, unul dintre cei mai buni angajatori din lume pentru al patrulea an la rand
09 Dec 10:18 | Florian Gheorghe si Cosmin Dinu intra in actionariatul Activ Property Services
08 Dec 10:24 | SVN Credit: Inceputul anului 2026 vine cu dobanzi ipotecare mai mici
04 Dec 10:04 | Colliers: Romania trece pragul de 5 milioane mp de spatii moderne de retail
04 Dec 06:50 | FORTIM: Consultanta imobiliara, busola pietei de birouri intr-un an al prudentei
03 Dec 14:57 | IULIUS: Refinantare de 305 milioane de euro pentru proiectele in dezvoltare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA