Duminică, 23 Noiembrie 2025
RO EN

HIDROCONSTRUCTIA SA: Posibile disponibilizari la una din filiale

In prezent, societatea Hidroconstructia SA se afla in etapa de pregatire a santierului pentru un proiect din judetul Covasna, contractat recent. Astfel, in intervalul octombrie 2012-octombrie 2014, compania va realiza un sistem integrat de management al deseurilor, ce cuprinde  inchiderea depozitelor neconforme din patru orase (Sfantu Gheorghe, Targu Secuiesc, Covasna si Intorsura Buzaului), respectiv constructia unui depozit ecologic (de tip Centru Integrat de Management al Deseurilor - CMID), amplasat intre localitatile Let si Moacsa - pe o suprafata de peste 15 hectare -  care va colecta deseurile menajere din intregul judet. Acesta va ingloba o statie de sortare a deseurilor reciclabile, una pentru compostarea deseurilor organice si o alta pentru epurare. De asemenea, proiectul prevede edificarea unei statii regionale de transfer a deseurilor la Targu Secuiesc si dotarea acesteia cu utilaje si echipamente. Societatea Hidroconstructia SA - in colaborare cu firmele Iridex Group Constructii si Argif Proiect - este responsabila de implementarea unui proiect edilitar de circa 90 milioane de lei (din judetul Salaj), pe care trebuie sa-l finalizeze la inceptul semestrului al doilea 2013. Asocierea de companii va asigura proiectarea si executia unui depozit ecologic de deseuri, a unei statii de sortare, a uneia de tratare mecano-biologica a reziduurilor si a altor trei astfel de obiective pentru operatiunile de transfer din Salaj, acestea urmand a inlocui cele 4 depozite urbane neconforme din localitatile Criseni, Cehu-Silvaniei, Jibou si Simleu Silvaniei. Totodata, din luna septembrie a.c., compania executa - in parteneriat cu General Concrete Cernavoda - contractul de modernizare a sistemelor de apa si apa uzata din municipiul Buzau si localitatea Nehoiu. In paralel, firma este implicata in lucrari similare, in valoare de circa 60 milioane de lei, in municipiul Sibiu, comuna Selimbar si in orasul Oradea (peste 28 milioane de lei). Chiar daca are multiple santiere deschise pe plan local, potrivit reprezentantilor Agentiei Judeteane pentru Ocuparea Fortei de Munca Hunedoara (AJOFM), incepand cu luna septembrie a.c., societatea a anuntat disponibilizari in cadrul filialei Raul Mare Retezat. Cu toate acesta, este foarte posibil ca o mare parte dintre angajatii Hidroconstructia SA sa nu isi piarda locurile de munca, iar anuntul cu privire la disponibilizari sa fie facut doar  pentru acoperirea legala necesara. Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste un miliard de lei, in crestere cu 2,6% fata de nivelul consemnat in 2010. Din punct de vedere structural, activitatea de constructii-montaj a avut o pondere de 84% din veniturile totale (respectiv 941,32 milioane de lei), diferenta - de 179,34 milioane de lei - provenind din diverse operatiuni conexe. Informatii suplimentare, la www.hidroconstructia.com

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA