Miercuri, 17 Septembrie 2025
RO EN

One United Properties vizeaza o cifra de afaceri de 1,55 miliarde de lei in 2025

One United Properties, principalul investitor si dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidentiale, de birouri si mixte de ultima generatie din Romania, vizeaza o cifra de afaceri consolidata de 1,55 miliarde de lei pentru 2025, marcand al cincilea an consecutiv in care compania este asteptata sa genereze venituri de peste 1 miliard de lei. Rezultatul din activitatea de exploatare este estimat la 543,5 milioane de lei, o crestere de 13%, sustinut de vanzarile solide din segmentul rezidential si de extinderea continua a portofoliului de inchirieri comerciale al companiei. Profitul brut este estimat sa ajunga la 463,8 milioane de lei, in crestere cu 8%, in timp ce profitul net este prognozat sa creasca cu 6%, pana la 393,5 milioane de lei.
"In ciuda volatilitatii pietei, atat la nivel local, cat si global, One United Properties continua sa livreze rezultate solide si ramanem dedicati acestui obiectiv si in anii urmatori. 2025 va fi un an cheie pentru noi, nu doar pentru ca marcam inca un an cu venituri de peste 1 miliard de lei, ci si pentru ca demonstram, inca o data, ca succesul nostru este sustenabil. Prin fiecare provocare si fiecare schimbare din piata, am ramas curajosi si am continuat sa livram si sa crestem. Anul acesta, ne concentram pe aspecte operationale esentiale pentru a ne imbunatati profitabilitatea. Va fi cel mai important an pentru noi in ceea ce priveste livrarile rezidentiale, vom finaliza One Gallery si vom avansa catre ocuparea completa a portofoliului nostru de birouri, care era inchiriat in proportie de 96% la finalul anului 2024. In paralel, vom mentine o abordare disciplinata in privinta cheltuielilor si, incepand cu luna ianuarie 2025, am lansat un program de optimizare a costurilor, asigurand maximizarea profitului in beneficiul actionarilor nostri", a declarat Victor Capitanu, co-CEO al One United Properties.
 
Veniturile din vanzari rezidentiale au crescut cu 14%
Veniturile din vanzarea de proprietati rezidentiale sunt estimate sa ajunga la 1,3 miliarde de lei, o crestere de 14%, sustinuta de livrarea a 2.300 de unitati rezidentiale in 2025. Pre-vanzarile sunt estimate sa ramana solide, avand in vedere ca 74% din unitatile disponibile au fost deja pre-vandute la data de 31 decembrie 2024, iar compania avea 1.572 de unitati disponibile pentru vanzare si pre-vanzare. 
Veniturile din chirii si veniturile din serviciile catre chiriasi sunt estimate sa creasca cu 19%, ajungand la 180,7 milioane de lei, reflectand extinderea portofoliului de birouri si retail al companiei si nivelurile ridicate de ocupare. La data de 31 decembrie 2024, portofoliul comercial al companiei avea o rata de inchiriere si pre-inchiriere de 96%. In 2025, One United Properties isi propune sa inchirieze complet suprafata ramasa din One Cotroceni Park Office Faza 1 si 2, atingand o rata de ocupare de 100% in intregul portofoliu de birouri. In plus, One Gallery, a carei livrare este programata pentru 2025, este deja pre-inchiriata in proportie de 76%, consolidand astfel baza de venituri din chirii pe termen lung a companiei.
"Cu peste 1,5 miliarde de euro in dezvoltari aflate in prezent in constructie, 2025 va marca cel mai important an din punct de vedere al livrarilor de pana acum pentru noi. Aceasta realizare reflecta extinderea continua a portofoliului nostru si angajamentul nostru de a raspunde cererii ridicate pentru spatii rezidentiale si comerciale de inalta calitate. In ciuda acestei cresteri rapide, mentinem o structura financiara conservatoare, asigurand stabilitatea pe termen lung. La sfarsitul anului 2024, indicatorul nostru loan-to-value a ramas stabil la 27%, comparativ cu media europeana de 39% pentru dezvoltatorii imobiliari listati, reflectand abordarea noastra responsabila in privinta indatorarii. Am reusit sa navigam cu succes intr-o piata dinamica in ultimul deceniu, adaptandu-ne provocarilor si mentinand in acelasi timp traiectoria de crestere. Pe masura ce continuam sa ne extindem, avem incredere in capacitatea noastra de a gasi echilibrul corect intre prudenta financiara si expansiunea afacerii, consolidand fundatia solida pe care continuam sa construim", a declarat Andrei Diaconescu, co-CEO al One United Properties.
 
Conditiile macroeconomice vor continua sa influenteze strategia financiara a companiei
Conditiile macroeconomice, in special evolutia ratelor dobanzilor si disponibilitatea finantarii, vor continua sa influenteze strategia financiara a companiei. Pentru a atenua posibilele efecte, One United Properties va pune accent pe o gestionare eficienta a capitalului si pe optimizarea costurilor, in special la nivelul costurilor generale si administrative, pentru a imbunatati marjele si a mentine profitabilitatea.
Profitul din exploatare este estimat sa creasca cu 13%, depasind ritmul de crestere a cifrei de afaceri, reflectand atat livrarile semnificative de unitati programate pentru 2025, cat si imbunatatirea eficientei operationale. Profitul brut este prognozat sa creasca cu 8%, in timp ce profitul net este anticipat sa creasca cu 6%, ajungand la 393,5 milioane de lei.
Bugetul pentru 2025 va fi supus aprobarii in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor One United Properties, programata sa aiba loc la data de 29 aprilie 2025.

Din aceeasi categorie

12 Sep 14:25 | RCBB Gruppe, la 7 ani: 100 de santiere finalizate si noi proiecte de infrastructura
12 Sep 07:57 | DELGAZ GRID: Investitii de 1,28 miliarde lei in retele inteligente, in 2025
11 Sep 07:48 | RETTER: Portofoliu de 120 milioane euro si crestere de 30% in primul semestru 2025
10 Sep 11:15 | C&W Echinox: Piata hoteliera locala continua sa performeze peste asteptari in S1
10 Sep 07:23 | PPC Renewables Romania: Peste 2 GW in capacitati instalate, pana la finalul lui 2026
10 Sep 07:06 | ELECTROMONTAJ: Afaceri anuale de 150 milioane euro si extindere in 4 tari
10 Sep 07:00 | S IMMO adopta o strategie noua de crestere si optimizare a portofoliului de investitii
09 Sep 13:40 | Ionut Grigoras s-a alaturat echipei Activ Property ca Partener-Industrial Department
09 Sep 09:06 | Andrei Diaconescu, ONE: Romania si industria de constructii au nevoie de diaspora
09 Sep 09:35 | ADR Centru: Investitii de 500 milioane euro in infrastructura educationala, in 18 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA