Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

PRIME KAPITAL dezvolta proiecte de aproape 800 de milioane de euro in Romania

Prime Kapital, dezvoltatorul de proiecte comerciale si rezidentiale parte a grupului sud-african MAS Real Estate Inc. (Mas Rei), are in dezvoltare in Romania proiecte cu o valoare totala de 773 milioane de euro. Dintre acestea, proiecte in valoare de 220,83 milioane de euro se afla deja in constructie si alte investitii, insumand 552,17 milioane de euro, se afla in diverse etape de avizare si autorizare, fiind programate sa inceapa in intervalul urmator.
Pentru sustinerea investitiilor din Romania, dar si a celorlalte pe care le realizeaza in centrul si estul Europei, Mas Rei intentioneaza sa vanda activele detinute in Europa de Vest, regiune pe care nu o mai considera atat de profitabila. 
"Vanzarea proprietatilor din vestul Europei este o prioritate strategica. Activele din aceasta regiune au fost reevaluate de evaluatori externi la 544 milioane de euro la finele anului 2019. Pana la sfarsitul acestui an vor fi vandute active de 508 milioane de euro, iar diferenta in 2021", se arata in raportul financiar anual al Mas Rei.
 
Proiecte in constructie
In prezent, Prime Kapital are in executie lucrarile la Targoviste Mall, centru comercial ce va avea o suprafata inchiriabila de 32.900 mp. Deschiderea acestuia este programata in mai 2020.
De asemenea, intre proiectele demarate se afla si Mall Moldova, unitate cu o arie inchiriabila de 92.000 mp ce va fi realizata in Iasi, un centru de retail cu o suprafata de 17.000 mp in Sfantu Gheorghe, dar si ansamblul de locuinte Marmura Residence, din Bucuresti. Potrivit datelor Prime Kapital, din cele 465 de apartamente proiectate in Marmura Residence, pana la data elaborarii raportului (februarie 2020) au fost vandute 135 de locuinte.
 
Lucrarile la Silk District, programate sa inceapa in toamna
Constructia celui mai mare proiect aflat in portofoliul Prime Kapital din Romania, Silk District Iasi, investitie de 260 milioane de euro, este planificata sa inceapa in toamna acestui an. Dezvoltatorul a obtinut PUZ in februarie 2020 si sunt in derulare procedurile de eliberare a autorizatiei de construire.
Silk District este si cel mai mare proiect de investitii din zona Moldovei, urmand a avea o suprafata construita de circa 300.000 mp. Functiunile vor include 2.500 de apartamente (128.474 mp), aproape 100.000 mp de birouri de clasa A, un hotel cu 160 de camere si sali de conferinta, circa 11.700 mp de spatii pentru servicii si 3.600 de locuri pentru parcare (subterane si supraterane). Constructia va fi realizata in patru etape. Prima dintre acestea va include doua cladiri de birouri cu o suprafata inchiriabila de 50.000 mp, 900 de apartamente si servicii integrate.
 
Alte proiecte ce vor fi demarate in curand
Potrivit datelor Prime Kapital, in perioada urmatoare este planificata si demararea lucrarilor de constructie a Avalon Estates, cel de-al doilea proiect rezidential al grupului in Romania. Autorizatia de construire a fost emisa deja si in prezent, se afla in avizare si infrastructura ce va lega proiectul de comunitate. Dupa emiterea si acestui ultim aviz, dezvoltatorul a precizat ca va incepe lucrarile.
In curs de avizare si autorizare se afla si proiectul de extindere si reconfigurare a Militari Shopping Centre din Bucuresti, unitate ce va avea, la finalizare o suprafata totala inchiriabila de peste 80.000 mp. Lucrarile ar putea incepe in acest an, inainte de data anticipata de dezvoltator.

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA