Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

SKANSKA: Economia Romaniei va creste peste media din regiune, in anii urmatori

Romania va inregistra o crestere economica peste media din Europa Centrala (ECE) si de Est in anii urmatori. Retelele de transport rutier si feroviar, foarte putin dezvoltate comparativ fata de celelalte tari, densitatea scazuta a dezvoltarilor comerciale si industriale raportate per locuitor, dar si pozitionarea foarte slaba in raport cu statele din regiune atat in ceea ce priveste serviciile publice, taxele, competentele digitale si eficienta sistemului judiciar vor genera investitii semnificative pentru Romania pe termen scurt, mediu, dar si lung. Aceasta este concluzia principala referitoare la tara noastra, potrivit raportului Skanska - Cele mai importante 100 de trenduri in economiile ECE.
"Estimam ca Romania va inregistra cea mai mare crestere economica din regiune in acest an (+6%), dupa contractia de 3,9% din 2020. Evolutia va fi putin mai moderata in Polonia (+4,1%) si cuprinsa intre 3,5% si 4,5% in Cehia, Slovenia si Slovacia. (...) Pentru 2022 prognozam o crestere economica de cel putin 5% in Romania, Croatia si Ungaria si de sub 4,5% in Bulgaria, Cehia, Polonia si Slovenia", Paul Gamble, Senior Director, Head of Emerging Europe, Sovereign Ratings, Fitch Ratings, citat in raportul Skanska.
In pofida unei evolutii foarte bune a sectorului de constructii din Romania, numarul autorizatiilor de construire emise pentru cladiri rezidentiale a scazut cu 5% in 2020. Reduceri semnificative au fost raportate in intreaga regiune, respectiv Cehia (-6,3%), Slovacia (-8,1%) si Ungaria (-33,6%), la nivelul UE numarul noilor permise de constructii de locuinte eliberate intregistrand o contractie de 13,5%. Doar in Polonia numarul autorizatiilor a fost in crestere, cu 2,4%.
In 2020, cererea de spatii din birouri din Europa Centrala si de Est a scazut cu aproape 33%, afectata de pandemia de coronavirus, la 2,3 milioane de metri patrati. Cele mai mari contractii au fost inregistrate in Ungaria (-50%), la polul opus aflandu-se Slovacia (-9%). Piata isi va reveni, potrivit estimarilor Skanska, pe masura ce pandemia isi va face tot mai putin simtite efectele in societate.
In Romania, potrivit Colliers, cererea de spatii pentru birouri a scazut cu 40% anul trecut.
Cel mai dinamic segment al pietei imobiliare din ECE in 2020 a fost cel industrial. Conform datelor Skanska, cererea a ajuns la 8 milioane de metri patrati (+18%), cu un varf in Polonia (+25%). Cererea a scazut in Cehia, cu 6%. In Romania, cererea a crescut, de asemenea, semnificativ, cu 72% fata de 2019, pana la aproape 784.000 de metri patrati in tranzactii de leasing, conform Colliers. Consultantii activi pe piata locala estimeaza ca in 2021 vor mai fi livrate alte circa 600.000 mp de hale, stocul urmand a se apropia de 5 milioane mp la finalul anului.
In perioada 2006-2019 numarul kilometrilor de autostrada din Romania a crescut cu 280%, inregistrand cea mai dinamica dezvoltare din Europa. Totusi, aceasta evolutie se datoreaza lipsei unei retele de drumuri de mare viteza in tara noastra, ceea ce a facut ca baza de raportare sa fie foarte redusa.
 
Infrastructura de transport ramane principala oportunitate
Romania are, in prezent, 921 km de autostrada si proiecte de dezvoltare pentru alte cateva sute de kilometri in viitorul apropiat. In 2021 Romania ar putea depasi pragul de 1.000 km de autostrazi, daca vor fi inaugurate proiectele planificate: Alba Iulia Nord - Aiud (24 km), Chetani - Campia Turzii (16 km), Targu Mures - Ungheni (9 km) si Craiova - Pitesti (tronsonul 2, Robanesti - Valea Mare, 40 km).
Totodata, Romania inregistreaza cea mai slaba calitativ retea de cai ferate din UE, desi a aderat la UE inca din 2007. Skanska pune acest lucru pe seama coruptiei si a lipsei de transparenta din tara.
"Totusi, aceasta situatie s-ar putea schimba in viitor. Exista o presiune crescanda asupra Guvernului Romaniei sa se implice in aceasta problema pe care o are cu infrastructura. Programe precum Master Planul General de Transport si Strategia Nationala de Siguranta Rutiera ofera o sansa Romaniei sa urmeze exemplul Poloniei in acest sector", noteaza reprezentantii Skanska in raport.
In perioada 2021-2030, Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA are in plan implementarea de noi proiecte, cu o valoare totala estimata ce depaseste 5,2 miliarde euro. Noile investitii includ reabilitarea a 2.277 km de cale ferata, dar si modernizarea a 49 de gari, a 150 de treceri la nivel cu calea ferata si reabilitarea a 173 de poduri, podete si tuneluri.
Printre proiectele de anvergura ce vor fi realizate pana in 2030 se afla si modernizarea Garii de Nord din Bucuresti, investitie estimata la circa 200 de milioane de euro aflata in stadiul elaborarii studiului de fezabilitate (SF), dar si demararea proiectului de reabilitare a liniilor feroviare din Republica Moldova, cu o lungime totala de 578 km si un buget estimat ce va depasi doua miliarde euro. Pe langa acestea, sunt incluse si alte proiecte mari, precum reabilitarea CF Predeal - Brasov (418 milioane de euro), CF Craiova - Caransebes (1,17 miliarde euro), CF Coslariu - Cluj (562 milioane de euro), CF Bucuresti Nord - Giurgiu Nord Frontiera (200 milioane de euro) si modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanta (234 milioane de euro).

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA