Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

STRABAG: Crestere semnificativa de afaceri si portofoliu de contracte din Romania

Strabag Romania a realizat, in primele sase luni ale acestui an, o cifra de afaceri de 109,11 milioane de euro, in crestere cu 12% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut. Portofoliul de contracte si comenzi s-a majorat cu 15%, pana la 378 milioane de euro, la finalul lunii iunie 2022, cand Strabag Romania avea un efectiv de 1.731 de angajati. Evolutia buna a companiei de constructii a continuat si in trimestrul al treilea. Veniturile realizate de grupul austriac Strabag in regiunea South+Est, care include operatiunile din zona sud-estica a Europei (inclusiv Romania), dar si pe cele din Austria, au crescut cu 10% in primele noua luni ale acestui an, pana la valoarea de 3,9 miliarde euro. Totodata, conform datelor companiei, portofoliul de contracte si comenzi din regiune s-a majorat cu 11%, ajungand la 6,12 miliarde euro la finele lunii septembrie 2022. Numarul de angajati din regiune a crescut cu 1%, la 20.653 de salariati activi la finalul lunii septembrie a.c.
Conform comunicatului trimestrial, subsidiara din Romania a inregistrat o evolutie semnificativa a afacerilor in acest an, mai ales datorita unei dinamici favorabile a activitatii de contractare. in 2022, Strabag a contractat noi proiecte de anvergura pe piata locala, precum finalizarea Autostrazii Transilvania, pe sectorul Chetani - Campia Turzii (lot 3), alaturi de Geiger Transilvania, tronson de 15,7 km cu o valoare de 85 milioane euro (fara TVA), noul campus de 24 de milioane de euro dezvoltat de Universitatea de Medicina si Farmacie "Victor Babes" (UMFVB) Timisoara in Ghiroda, noul terminal A4 al Aeroportului din Iasi, contract de 67 milioane de euro, dar si mega-proiectul de constructie a infrastructurii Bazei 57 Aeriana Mihail Kogalniceanu, din Constanta (Etapa 1), proiect cu o valoare de circa 300 de milioane de euro, ofertat in asociere cu Aduro Impex si Bog’Art.
In sectorul privat, Strabag a contractat, in 2022, lucrarile de constructii pentru ansamblul mixt Paltim Timisoara, proiect dezvoltat de Speedwell, pentru centrul comercial Giurgiu Shopping Park, investitie Square 7 Properties, dar si pentru cladirea de birouri Arghezi 4, pe care o dezvolta in regie proprie langa Piata Universitatii din Bucuresti.
 
 
Noi estimari pentru 2022: plus 6% venituri, la 17 miliarde euro
La nivel de grup, datele Strabag indica, pentru primele noua luni din 2022, venituri totale de 12,6 miliarde euro (+10%) si un portofoliu total de proiecte contractate de 23,3 miliarde euro (+8%). Numarul de angajati ai grupului s-a stabilizat la circa 73.500.
"Avand in vedere portofoliul mare de comenzi si vremea predominant favorabila pana in prezent, crestem prognoza pentru volumul productiei noastre in 2022 de la 16,6 miliarde euro la cel putin 17 miliarde euro (+6%). Deoarece anumite segmente de constructii se confrunta, in prezent cu o scadere, strategia noastra corporativa de diversificare isi dovedeste din nou valoarea. in special, cererea din sectorul public din sectorul infrastructurii are un efect stabilizator. Aproximativ 63% dintre clientii nostri sunt din sectorul public", a declarat Thomas Birtel, CEO al grupului Strabag SE.
Cea mai mare crestere a volumului productiei in termeni absoluti a fost inregistrata pe piata interna a Germaniei. Au urmat Marea Britanie, unde constructia celor mai mari doua proiecte din portofoliu ia amploare, apoi Austria si Cehia. in schimb, a existat o scadere moderata a volumului productiei in Polonia, Slovenia, Danemarca si tarile Benelux.
In ceea ce priveste portofoliul, crestere a comenzilor fost inregistrata pe pietele interne din Germania si Austria, in principal in sectorul de cladiri si constructii civile, precum si in Italia, Romania si Croatia. Cu toate acestea, datorita executiei in curs a mai multor proiecte majore, portofoliul de contracte a scazut in Ungaria, Regatul Unit si Danemarca. 

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA