Luni, 24 Noiembrie 2025
RO EN

SW UMWELTTECHNIK: Majorare cu 21% a afacerilor din Romania

Afacerile din Romania ale grupului austriac SW Umwelttechnik (furnizor de echipamente pentru retele de alimentare cu apa potabila /canalizare, infrastructura si industria energetica) au crescut cu 21% in primele sase luni ale acestui an, pana la valoarea de 6,4 milioane de euro (de la 5,3 milioane de euro in perioada similara din 2009). Totusi, conform celui mai recent raport financiar emis de companie, tara noastra a fost singura piata de desfacere a holdingului care a raportat o depreciere a valorii comenzilor in intrevalul analizat (-34% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut), pana la 13,5 milioane de euro. In Ungaria cererea a sporit, din punct de vedere valoric, cu 6% (la 15,7 milioane de euro), iar in Austria cu 14%, la 3,7 milioane de euro. "Revenirea activitatii din Romania s-a datorat unei usoare revigorari a mediului economic in trimestrul al doilea. Sunt, inca, probleme referitoare la finantarea proiectelor, deoarece - chiar daca se atrag fonduri europene - autoritatile locale intampina dificultati in cofinantarea proiectelor. Previziunile sunt, insa, pozitive, avand in vedere faptul ca statul beneficiaza de pachete de finantare din partea Fondului Monetar International si a Uniunii Europene, ceea ce contribuie la stabilizarea economiei", au precizat reprezentantii grupului. La nivel international, SW Umwelttechnik a realizat, in primul semestru a.c., o cifra de afaceri de 30 milioane de euro, in crestere cu 12% fata de aceeasi perioada din 2009. Portofoliul de comenzi contractat de concernul austriac in perioada analizata a insumat 33 milioane de euro, in scadere cu 16% raportat la nivelul de 39,3 milioane de euro din intervalul corespondent al anului trecut. Aproximativ 80% din lucrari vor fi definitivate in 2010, celelalte proiecte avand termenul de finalizare stabilit in 2011. SW Umwelttechnik detine, in Romania, trei unitati de productie, in Timisoara, Bucuresti si Targu Mures. Informatii suplimentare, la www.sw-umwelttechnik.ro

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA