Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

UBITECH Constructii: Proiect de maxima complexitate, realizat in doar 13 luni

Antreprenorul de constructii Ubitech a reusit ca in doar 13 luni sa proiecteze si sa construiasca 4.200 mp de cladiri, inclusiv instalatiile aferente, precum si 5.500 mp drumuri si platforme, dar si zona de acces controlat. "Poate parea putin, dar este o performanta la care am ajuns datorita tehnologizarii santierelor Ubitech Constructii, precum si aportului echipei noastre dedicate de specialisti", afirma managementul companiei. In cadrul acestui proiect de constructii civile noi si infrastructura de tip design & build, denumit “COMPLEX DE MENTENANTA SI DEPOZITARE A ECHIPAMENTELOR MILITARE", localizat in judetul Giurgiu, a fost prevazuta o perioada de doua luni pentru proiectare si 11 luni pentru executie. Respectarea termenelor asumate a presupus realizarea, intr-un termen foarte scurt, a unor activitati complexe de implementare, in care neclaritatile si modificarile au fost aduse la un nivel minim.
 
Performanta echipei Ubitech Constructii a asigurat o calitate crescuta a lucrarii
Proiectul include opt obiecte de investitie, si anume: complex de mentenata tehnica militara/depozitare echipamente de mari dimensiuni, corp administrativ si depozitare, copertina, platforma betonata si drumuri de acces auto, imprejmuire cu acces controlat, supraveghere video si iluminat perimetral, cabina put forat, gospodarire de apa, retele utilitati si grup electrogen de joasa tensiune. Acest fapt a generat o crestere a nivelului de complexitate a activitatilor si specialitatilor, raportat la un interval de timp redus si intr-o arie de desfasurare limitata. Proiectul, in situatia data, a trebuit sa contina solutiile precis definite cu fise de materiale alese, inclusiv dimensiuni de gabarit si specificatii clare, astfel incat, odata aprobat, sa poata fi implementat intr-un timp cat mai scurt, parcurgand toate etapele de planificare, achizitii, livrare, realizare a documentelor de calitate pentru executie si receptie. "Colaborarea stransa intre specialitati, prin verificarea functionarii optime pe tot parcursul proiectului, pe fiecare specialitate in parte, ne-a ajutat sa livram proiectul la termenul prevazut in contract, fara prelungiri, fara costuri suplimentare. Acest lucru a fost posibil prin cresterea performantei echipei si, implicit, a calitatii lucrarii", mai subliniaza oficialii Ubitech.
 
 
"Controlul calitatii procesului de proiectare si siguranta lucrarilor de executie sunt esentiale pentru succesul unui obiectiv de constructii"
Un instrument care a permis echipelor - atat celor din santier, cat si expertilor care au lucrat de la birou - sa standardizeze modul de lucru si punctele de coordonare, a fost constituit de crearea de liste de verificare pentru urmarirea calitatii, receptionarea materialelor, garantarea sigurantei si progresului lucrarilor de executie. Pentru punerea in practica a tuturor aceste etape si fluxuri de catre toti factorii implicati, stabilirea modelul informational 3D pe toate specialitatile - arhitectura, rezistenta si instalatii, coroborat cu bibliotecile de materiale si coordonarea facuta in timp real, au devenit elemente extrem de importante. "In vederea asigurarii calitatii in constructii, firma noastra a reusit sa implementeze un sistem de proceduri si «checklist»-uri care sa permita urmarirea tuturor etapelor derularii lucrarilor, asigurand transparenta si trasabilitatea prin metodologia BIM", afirma expertii Ubitech Constructii.
 
Instrumentele digitale si impactul direct asupra performantei
Transpunerea modelului informational ordonat, cu reguli de lucru clare si standardizate, intr-un mediu de lucru comun (CDE) permite revizia in timp real pe parcursul proiectarii si emiterea de “issues" sau corectii in timpul procesului de proiectare atat din partea specialitatilor, cat si din partea echipei de executie si a subantreprenorilor care au primit acces in platforma, precum si instructiuni de utilizare precise si simplificate. Mai mult, utilizarea softului Enscape care transpune in realitate virtuala proiectul tehnic pe toate specialitatile, permite intelegerea intuitiva si imersiva a solutiilor proiectate si depistarea din timp a potentialelor conflicte sau inadvertente. La Ubitech Constructii fiecare lucrare este monitorizata cu atentie de Managerii de Proiect, pentru a se asigura ca nu sunt intarzieri si atat specialistii Ubitech, cat si beneficiarul au acces la toate informatiile de care au nevoie in orice moment. Proiectul in format 3D (inclusiv integrarea in ridicarea topografica si sistematizarea), odata receptionat de catre beneficiar, permite, in partea de executie, declansarea procesului de planificare, urmand analiza in detaliu, aprobarea fiselor de materiale si apoi urmarirea progresului implementarii de catre toti factorii implicati in executie - manageri, ingineri de santier, subantreprenori - respectand cerintele de calitate. Utilizarea platformei BIM 360, in care se regaseste modelul informational 3D si in cadrul careia sunt integrate fluxurile de comunicare, verificare, validare de catre proiectantii de specialitate, permite actualizari in timp real, ceea ce garanteaza achizitia in termenele stabilite a materialelor si echipamentelor, conform proiectului aprobat.
 
 
Ubitech Constructii - unul dintre cei mai tehnologizati antreprenori de constructii din Romania
In faza de Receptie au fost testate si verificate toate obiectele investitiei, conform specificatiilor tehnice, procedura desfasurandu-se in deplina conformitate cu cerintele din proiect. Prin investitii continue in tehnologie, care au fost probate in contextul acestui proiect finalizat in doar 13 luni, Ubitech Constructii se pozitioneaza in acest moment, printre cele mai tehnologizate companii din Romania si reuseste sa-si consolideze succesul de societate care livreaza proiecte complexe si de calitate in termen, uneori chiar si inainte de termen. 

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA