Miercuri, 05 Noiembrie 2025
RO EN

ZUBLIN: Crestere de peste 22% a afacerilor, pe plan local

Antreprenorul de constructii geotehnice Züblin, parte a grupului Strabag, este reprezentat in Romania printr-o subsidiara ce a inregistrat o cifra de afaceri de 6,6 milioane de euro in 2014. Potrivit datelor disponibile pe portalului Ministerului Finantelor Publice, incasarile companiei au crescut cu 22,8% fata de nivelul de 5,4 milioane de euro consemnat in anul anterior. Züblin Romania a introdus si licentiat pe piata autohtona procedeul de sapare a pilotilor cu jet de presiune si metoda uscata de executie a pilotilor din var-nisip si ciment, cele mai importante proiecte realizate pe plan local fiind Turnul Fierarilor - Sighisoara, Complexul Energetic Rovinari, statia de tratare si de pompare a apei Resita, fabrica de traverse Rupea, centura de nord a Capitalei (palplanse). De asemenea, compania a participat la realizarea fundatiei cladirii de birouri The Gate, din zona Pietei Presei Libere - Bucuresti, precum si a infrastructurii complexului comercial Palas - Iasi. La nivel de grup, afacerile companiei s-au situat la 3,3 miliarde euro in 2014, 74% din incasari fiind realizate in Germania. Portofoliul de contracte si comenzi al societatii a crescut cu 6%, pana la 4,3 miliarde euro. "Primele trei luni ale anului in curs reflecta un inceput de an mult mai bun decat 2014, in conditiile in care comenzile nou-primite pana la finele lunii martie a.c. au crescut cu 7%, pana la 721 milioane de euro. In ceea ce priveste cifra de afaceri din primul trimestru, aceasta s-a majorat tot cu 7%, pana la 781 milioane de euro", a declarat Alexander Tesche, membru al board-ului de manageri ai Züblin. Pentru actualul exercitiu financiar, conducerea estimeaza o crestere semnificativa a volumului contractelor si a cifrei de afaceri. La finele lunii martie 2015, Züblin, parte a grupului Strabag, avea 14.758 de angajati, cu 345 mai multi fata de nivelul din aceeasi perioada a anului trecut.
 

Din aceeasi categorie

31 Oct 06:00 | McKinsey: Piata constructiilor modulare este fragmentata, insa va creste accelerat
31 Oct 06:00 | WDP isi consolideaza cresterea sustenabila prin investitii strategice in trimestrul trei
29 Oct 10:53 | REDPORT: Prevanzari si preinchirieri de peste 50 milioane euro in primele 10 luni
28 Oct 15:33 | CGA Home Consulting preia in exclusivitate vanzarile proiectului HORIZON CITY
28 Oct 10:14 | Ipotecare.ro: Romania si Bulgaria au cele mai ieftine credite ipotecare din regiune
23 Oct 09:43 | HERCESA va livra cea de-a 30.000-a locuinta in 2025, la aniversarea de 50 de ani
23 Oct 07:49 | Activ Property: Piata spatiilor industriale din Romania trece de 8 mil. mp in 2025
22 Oct 14:55 | REDPORT il numeste pe Sorin Ioan Blaga in functia de Chief Commercial Officer
22 Oct 12:46 | One United Properties: Vanzari rezidentiale de 137,7 mil. euro in primele 9 luni
22 Oct 12:25 | Investitiile in aparare, energie si resurse vor impulsiona piata industriala
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA