Sâmbătă, 25 Octombrie 2025
RO EN

ACE: Arhitectii sunt pesimisti cu privire la volumul de lucrari

Consiliul Arhitectilor din Europa (ACE) a elaborat in luna ianuarie a.c. un studiu privind impactul real al crizei economice si financiare asupra profesiei de arhitect pe plan continental. Cercetarea a fost realizata pe baza raspunsurilor arhitectilor din statele europene la un scurt chestionar intocmit de ACE. Printre respondenti s-au numarat si 233 de specialisti din cadrul unor birouri de arhitectura cu activitate in tara noastra. Potrivit studiului ACE, nivelul de optimism manifestat de arhitecti ramane scazut, mai putin de 10% dintre cei care au participat la sondaj declarandu-se optimisti, in timp ce peste 60% s-au aratat pesimisti cu privire la evolutia afacerilor derulate de firmele de profil. Interesant este faptul ca numarul specialistilor care nu cred intr-o dezvoltare optima a activitatii a crescut considerabil in 2013 fata de anul precedent, iar cei care anticipeaza un trend ascendent al pietei de arhitectura sunt tot mai putini. Totodata, comparativ cu 2012, estimarile privind volumul global de lucrari in urmatoarele trei luni raman stabile, astfel ca peste 40% dintre respondenti nu se asteapta la o modificare, in jur de o treime previzioneaza o descrestere si 22% mizeaza pe crestere. Totodata, analiza Consiliului Arhitectilor din Europa releva faptul ca aproximativ jumatate dintre birourile de proiectare a recurs la masuri de disponibilizare chiar de la inceputul crizei financiare. Ca si anul trecut, majoritatea respondentilor nu se asteapta la o modificare a efectivelor de personal in urmatoarele trei luni (62,5%). Cu toate acestea, numarul arhitectilor care estimeaza o reducere a numarului de salariati (20,8%) este mai mare decat al celui ce anticipeaza o majorare (12,6%). In alta ordine de idei, pentru al doilea an consecutiv, creste totalul respondentilor care anticipeaza o descrestere a volumului de proiecte in sectorul locuintelor private (43% in ianuarie 2013). Potrivit statisticilor, acest segment reprezinta 44% din piata de arhitectura din Europa. De asemenea, comparativ cu anul trecut, numarul specialistilor care indica o majorare a proiectelor din domeniul locuintelor publice a crescut cu mai mult de 6 puncte procentuale (de la 10,2% la 16,8%). Cu toate acestea, aproape 42% se asteapta la inca o diminuare. In acelasi timp, aproape jumatate dintre respondenti (49,4%) estimeaza o reducere a volumului de lucrari la obiectivele comerciale, comparativ cu 13%, care previzioneaza crestere. Constructiile de acest tip constituie 23% din piata europeana de proiectare. in privinta proiectelor publice, ce reprezinta 20% din activitatea birourilor de arhitectura, 46,5% dintre participatii la sondajul ACE au indicat o diminuare a acestui tip de lucrari. „Studiul pune in evidenta faptul ca, in majoritatea tarilor, nu exista o dispozitie spre optimism pentru viitoarele trei luni, majoritatea respondentilor anticipand scaderi ale volumului de lucrari in aproape toate domeniile de activitate. Arhitectii vor trebui sa se inarmeze cu mai multa stapanire de sine in urmatoarea perioada, pana vor putea sa constate primele semne de redresare a situatiei”, concluzioneaza reprezentantii ACE. Informatii suplimentare, la www.ace-cae.eu.
 

Din aceeasi categorie

16 Oct 07:01 | BAUPROJEKT: Noile hale industrial-logistice sunt smart, eficiente si estetice
15 Oct 15:43 | AICPS considera inoportuna aprobarea codului P100-1/2025 in forma actuala propusa
14 Oct 11:18 | Cea mai sustenabila cladire din lume este la Arad, proiectata de Pro Arhitectura
10 Oct 11:00 | BNA, editia a XVI-a, "Altfel": Gala de la Bucuresti are loc la Teatrul Odeon
08 Oct 07:10 | BILFINGER: Romania are sansa de a deveni lider regional in energie verde
06 Oct 07:00 | INS: Scadere de -8,3% a cifrei de afaceri din arhitectura, in primele 7 luni din 2025
03 Oct 10:21 | ANCPI deruleaza lucrari de cadastru pe 5,3 milioane ha de terenuri, in 2.728 UAT
02 Oct 11:32 | Saint-Gobain lanseaza Concursul de arhitectura pentru studenti, editia a XII-a
30 Sep 07:37 | BLUE PROJECTS: Cifra globala de afaceri de 50 milioane euro si obiective ambitioase
29 Sep 15:36 | PickTwo Studio: Bugetele pentru proiectele retail au crescut cu 80% in ultimii 2 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA