Miercuri, 17 Septembrie 2025
RO EN

AECOM anunta crestere de 13% si incasari de 4,2 miliarde USD în trimestrul trei

În cel de-al treilea trimestru al anului fiscal 2024, reflectând performanța operațiunilor curente, cifra de afaceri Aecom a crescut cu 13% la 4,2 miliarde USD, venitul operațional a ajuns la 227 milioane USD, cel net s-a majorat cumulând 129 milioane USD, iar câștigul diluat pe acțiune s-a situat la 0,95 USD. Veniturile nete din servicii au sporit cu 8%, atingând un nivel record, datorită creșterii pe toate cele mai mari piețe finale ale companiei și beneficiilor rezultate din extinderea continuă. Marja EBITDA ajustată a sporit cu 130 de puncte de bază până la 16,5%, iar cea operațională s-a ajustat la rândul său cu 110 puncte de bază, până la 16,3%, ambele înregistrând recorduri trimestriale, fapt de reflectă o execuție solidă, precum și un randament ridicat al investițiilor în creștere organică, prevăzute în strategia de dezvoltare a Aecom. În ceea ce privește portofoliul de oportunități, acesta a atins un nou nivel ridicat. Cererea și finanțarea pe termen lung pentru investiții în infrastructură, sustenabilitate și reziliență, precum și tranziția energetică, combinate cu concentrarea companiei pe extinderea adresabilității și câștigarea de cotă de piață, susțin obiectivul anual pe termen lung de sporire a veniturilor nete din servicii cu 5 - 8%. Conducerea grupului a observat că performanța din trimestrul al treilea a fost evidențiată de venituri și marje-record, respectiv o creștere puternică a fluxului de numerar, care au permis pentru a doua oară în acest an ajustarea pozitivă a estimărilor privind câștigurile. Astfel, se preconizează venituri operaționale brute ajustate de 1,075 - 1,105 miliarde USD, reflectând o majorare de 13%. De asemenea, este vizată o sporire organică a veniturilor din servicii între 8% și 10% și o marjă a profitului de aproximativ 15,6%. În ceea ce privește rentabilitatea capitalului investit (ROIC), este de așteptat ca aceasta să fie, la finele exercițiului financiar în curs, de circa 20%.

Din aceeasi categorie

11 Sep 07:00 | WSP: Crestere de 15% a incasarilor pentru al doilea trimestru din anul 2025
10 Sep 14:06 | Optim Project Management aniverseaza primii 16 ani de constructii in Romania
09 Sep 10:51 | SGS Romania: Solutii integrate pentru constructii conforme si infrastructura durabila
05 Sep 07:26 | VITALIS: Servicii EPCM integrate si tehnologii inovatoare pentru proiecte complexe
05 Sep 07:00 | INS: Scadere de 10,3% a cifrei de afaceri din arhitectura in primele 6 luni din 2025
04 Sep 07:00 | AECOM raporteaza un nivel de profitabilitatea de 17% pentru trimestrul 3 din 2025
03 Sep 11:03 | CDS se extinde cu preluarea CES Consulting, specializata in proiectare de instalatii
02 Sep 07:19 | AQUAPROIECT se afla continuu in prima linie a modernizarii infrastructurii de apa
27 Aug 07:00 | ARCADIS: Vanzari de 2 miliarde euro si pozitionare optima pentru o crestere viitoare
25 Aug 07:02 | TECNIC: Expertiza romaneasca pe marile santiere de infrastructura de transport
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA