Luni, 03 Noiembrie 2025
RO EN

ARCADIS: Vanzari de 2 miliarde euro si pozitionare optima pentru o crestere viitoare

Arcadis, lider mondial in furnizarea de solutii de proiectare, inginerie si consultanta durabile, bazate pe date, pentru active naturale si construite, a raportat pentru trimestrul al doilea din 2025 vanzari de 965 de milioane de euro, reflectand o performanta stabila pe o baza organica de la an la an si imbunatatiri operationale continue, reflectate de o marja EBITA operationala de 11,3%. De subliniat faptul ca imbunatatirea marjei a fost sustinuta de parghii strategice, inclusiv extinderea programului pentru clienti-cheie, care reprezinta acum 67% din veniturile nete (in crestere fata de 59% anul trecut) si o majorare a contributiei centrelor de excelenta globala la 15% (de la 13% anul trecut), cu un numar de angajati de 5.100 si pregatiri in curs pentru deschiderea noului centru din Bucuresti, Romania. Selectivitatea continua in alegerea proiectelor, combinata cu investitiile continue in oameni si platforme digitale, a sustinut cresterea eficientei. La nivelul semestrului intai cifra de afaceri a cumulat 1,937 miliarde euro, stabila pe o baza organica fata de aceeasi perioada a anului trecut. Marja EBITA operationala a fost puternica, de 11,1%. Costurile neoperationale au fost de 31 milioane de euro, determinate de eforturile de redimensionare si restructurare, in principal in Marea Britanie, in primul trimestru. Cheltuielile financiare nete au scazut la 20 de milioane de euro, in principal datorita diminuarii valorii medii a ratelor dobanzilor la imprumuturi si credite. Venitul net din exploatare a scazut cu 4%, la 121 de milioane de euro. Conducerea companiei  a subliniat ca in prima jumatate a lui 2025, Arcadis a inregistrat performante bune, cererea puternica din America de Nord si Europa compensand conditiile mai dificile din Marea Britanie si Australia. Oficialii grupului au mai aratat ca profitabilitatea a fost puternica, in timp ce s-au realizat investitii strategice substantiale pentru a asigura o pozitionare optima pentru cresterea viitoare si a stimula eficienta costurilor. Majorarea numarului de contracte mari, finalizarea revizuirii cheltuielilor in Marea Britanie si inceperea ciclului AMP8 pentru apa constituie premise favorabile ce vor asigura cresterea in a doua jumatate a anului. Desi raman unele incertitudini cu privire la dinamica pietei, portofoliul sanatos si proiectele in curs de desfasurare reprezinta baze solide pentru o abordare optimista, asigurand atingerea obiectivelor propuse pentru intervalul 2024 - 2026.

Din aceeasi categorie

29 Oct 06:00 | Ernest Doneaud, arhitectul care lasa o puternica amprenta prin proiecte in Romania
22 Oct 10:01 | STUDIO AE releva noutatile din normativul P118/2025 privind securitatea la incendiu
21 Oct 10:57 | Marele Premiu al BNA ALTFEL 2025 a revenit arhitectului Serban TIGANAS
16 Oct 07:01 | BAUPROJEKT: Noile hale industrial-logistice sunt smart, eficiente si estetice
15 Oct 15:43 | AICPS considera inoportuna aprobarea codului P100-1/2025 in forma actuala propusa
14 Oct 11:18 | Cea mai sustenabila cladire din lume este la Arad, proiectata de Pro Arhitectura
10 Oct 11:00 | BNA, editia a XVI-a, "Altfel": Gala de la Bucuresti are loc la Teatrul Odeon
08 Oct 07:10 | BILFINGER: Romania are sansa de a deveni lider regional in energie verde
06 Oct 07:00 | INS: Scadere de -8,3% a cifrei de afaceri din arhitectura, in primele 7 luni din 2025
03 Oct 10:21 | ANCPI deruleaza lucrari de cadastru pe 5,3 milioane ha de terenuri, in 2.728 UAT
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA