Vineri, 07 Noiembrie 2025
RO EN

ATELIER MASS: Concursul de arhitectura poate fi metoda de selectie a oricarui proiect

Lipsa investitiilor din domeniul constructiilor, generata de criza financiara, impune, pe de o parte, exigente sporite pentru proiectanti si antreprenori si - pe de alta parte - un control mai amanuntit al costurilor, sustine arh. Sisak Tamás, arhitect in cadrul biroului de proiectare Atelier Mass, din Cluj-Napoca. In opinia sa, aceasta tendinta va ridica nivelul profesional al bransei arhitectilor si responsabilitatea specialistilor ce o formeaza. “Accesibilitatea si comunicarea mai usoara cu scena arhitecturala europeana isi arata beneficiile. De asemenea, numarul arhitectilor tineri este in continua crestere, ceea ce contribuie la marirea competitivitatii si calitatii proiectelor”, subliniaza reprezentantul companiei Atelier Mass. Sisak Tamás considera ca, in Romania, nu volumul investitiilor reprezinta neaparat o problema, ci mai ales modul in care sunt cheltuiti banii existenti. Activitatea de arhitectura, care nu presupune costuri exagerate in ansamblul unui proiect, poate optimiza lucrarile de executie din punctul de vedere al bugetului. In urmatorii ani, principala provocare pentru firmele din sectorul arhitecturii/proiectarii va fi constituita de acutizarea concurentei in termeni de competitivitate si calitate. In acest sens, arhitectul arata ca gradul de fidelizare a clientilor reprezinta un atu in evolutia optima a afacerilor. “Din experienta noastra in parteneriatul cu mediul privat, proiectele sunt atribuite, cu precadere, in functie de relatiile bazate pe experienta anterioara”, explica Sisak Tamás. Totodata, o alta modalitate de a accesa lucrari noi impune participarea la concursurile de arhitectura. “Tocmai de aceea este important ca potentialii beneficiari (privati sau autoritati publice) sa se alature eforturilor Ordinului Arhitectilor din Romania, in demersul institutiei de a promova concursul de arhitectura ca principala metoda de selectie a solutiei celei mai bune in cazul tuturor lucrarilor de constructii. Ordinul pregateste un regulament si o serie de recomandari in acest sens.”, adauga oficialul firmei Atelier Mass. Referindu-se la trasaturile distincte ale proiectelor elaborate de biroul in cadrul caruia lucreaza, specialistul evidentiaza importanta realizarii unor obiective recognoscibile. “Urmarim sa se regaseasca amprenta Atelier Mass intr-o anumita sensibilitate fata de contextul construit sau cel natural, fata de exigentele beneficiarului sau ale utilizatorilor si apelam la rezolvari de ansamblu si de detaliu armonizate cu tendintele actuale”, precizeaza Sisak Tamás. Fara a avea pretentia ca ar fi o abordare distinctiva, arhitectul afirma ca un proiect trebuie sa se desfasoare sub supravegherea profesionistului in arhitectura pornind de la schitele initiale de concept, pana la realizare si receptia finala (si chiar dincolo de aceasta, atat in termeni de responsabilitate, de exemplu pentru siguranta in exploatare, cat si in ceea ce priveste modificarile ulterioare). “Proiectele noastre cauta raspunsuri la cerintele functionale imbracate intr-o „haina” arhitecturala care sa ni se para interesanta si contemporana. In acelasi timp, cautam sa le facem viabile prin materialele folosite si prin felul in care ele vor fi puse in opera”, conchide arhitectul. Informatii suplimentare, la www.ateliermass.ro.

Din aceeasi categorie

29 Oct 06:00 | Ernest Doneaud, arhitectul care lasa o puternica amprenta prin proiecte in Romania
22 Oct 10:01 | STUDIO AE releva noutatile din normativul P118/2025 privind securitatea la incendiu
21 Oct 10:57 | Marele Premiu al BNA ALTFEL 2025 a revenit arhitectului Serban TIGANAS
16 Oct 07:01 | BAUPROJEKT: Noile hale industrial-logistice sunt smart, eficiente si estetice
15 Oct 15:43 | AICPS considera inoportuna aprobarea codului P100-1/2025 in forma actuala propusa
14 Oct 11:18 | Cea mai sustenabila cladire din lume este la Arad, proiectata de Pro Arhitectura
10 Oct 11:00 | BNA, editia a XVI-a, "Altfel": Gala de la Bucuresti are loc la Teatrul Odeon
08 Oct 07:10 | BILFINGER: Romania are sansa de a deveni lider regional in energie verde
06 Oct 07:00 | INS: Scadere de -8,3% a cifrei de afaceri din arhitectura, in primele 7 luni din 2025
03 Oct 10:21 | ANCPI deruleaza lucrari de cadastru pe 5,3 milioane ha de terenuri, in 2.728 UAT
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA