Miercuri, 05 Noiembrie 2025
RO EN

Emil Ivanescu, OAR: Bucurestiul industrial - demolare versus integrare

Asistam in perioada aceasta la un val de proiecte ce implica patrimoniul industrial al capitalei fie interbelic, fie postbelic. Este evident ca rolul acestui patrimoniu nu este, inca, inteles la noi.
In ultimii 60 de ani, mediul antreprenorial din alte parti valorifica la maximum proprietatile care includ cladiri industriale prin reintegrare si extindere.
Orasul, administratia, cat si antreprenorii se mandresc cu aceste investitii. Ele devin embleme ale orasului.
Ne dorim si noi ca emblema Bucurestiului sa fie reutilizarea inteligenta a patrimoniului industrial. Bucurestiul merita acest lucru - este un oras cu o dezvoltare economica istorica, de traditie, iar patrimoniul industrial pastrat si integrat ofera aceasta marturie.
Din pacate, nu toti antreprenorii actuali inteleg acest lucru. Este cunoscut faptul ca, pentru a reconditiona si a integra o astfel de cladire, costurile sunt, la inceput, mai mari, dar amortizarea ulterioara este rapida si calitativa nu doar pentru investitor, ci si pentru oras.
Cazul turnului IFMA sau al celui numit Fabrica sunt de notorietate. Acestea reprezinta doua situatii speciale. Daca la IFMA antreprenorul a realizat un concurs de solutii pentru transformarea acestui sit, concurs in care s-a studiat inclusiv pastrarea turnului, in cazul Fabrica nu avem cunostinta ca proprietarii, desi privati, sa se fi gandit la aceasta procedura benefica. In acest caz, lucrurile sunt mai complicate, fiindca intreg situl face parte dintr-un context urban protejat si plin de potential aflat in vecinatatea unor cladiri si spatii celebre: Hala Electrica, Gara Filaret, Halele Carol, Parcul Carol, Muzeul National Tehnic „Dimitrie Leonida”. In aceste zone, metrul patrat ar trebui calculat nu doar in euro, lei sau alte monede, ar trebui calculat in plus valoarea pe care o aduce atat investitiei cat si Bucurestiului.
Cunoastem, de altfel, ca a existat o initiativa extrem de laudabila de a transforma aceasta zona intr-un pol cultural-muzeal pentru Bucuresti. In acest context, recomandam initierea unor concursuri de solutii pentru a reintegra sustenabil fiecare din aceste cladiri - sunt cladiri care dau o valoare foarte mare Capitalei.
Trebuie sa intelegem ca putem integra, ca putem transforma cu inteligenta evitand demolarea. In ultima instanta, vrem sa traim intr-un oras contemporan, un Oras al Sustenabilitatii, al reutilizarii resurselor si a patrimoniului si nu oras al demolarilor tipice anilor '80.
 
*** Opinie a arh. Emil Ivanescu, presedintele OAR Bucuresti.

Din aceeasi categorie

29 Oct 06:00 | Ernest Doneaud, arhitectul care lasa o puternica amprenta prin proiecte in Romania
22 Oct 10:01 | STUDIO AE releva noutatile din normativul P118/2025 privind securitatea la incendiu
21 Oct 10:57 | Marele Premiu al BNA ALTFEL 2025 a revenit arhitectului Serban TIGANAS
16 Oct 07:01 | BAUPROJEKT: Noile hale industrial-logistice sunt smart, eficiente si estetice
15 Oct 15:43 | AICPS considera inoportuna aprobarea codului P100-1/2025 in forma actuala propusa
14 Oct 11:18 | Cea mai sustenabila cladire din lume este la Arad, proiectata de Pro Arhitectura
10 Oct 11:00 | BNA, editia a XVI-a, "Altfel": Gala de la Bucuresti are loc la Teatrul Odeon
08 Oct 07:10 | BILFINGER: Romania are sansa de a deveni lider regional in energie verde
06 Oct 07:00 | INS: Scadere de -8,3% a cifrei de afaceri din arhitectura, in primele 7 luni din 2025
03 Oct 10:21 | ANCPI deruleaza lucrari de cadastru pe 5,3 milioane ha de terenuri, in 2.728 UAT
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA