Miercuri, 14 Mai 2025
RO EN

ADR SUD: Fonduri de 27 milioane lei pentru reabilitarea Spitalului Municipal Campina

S-a semnat un nou contract de finantare pentru „Cresterea eficientei energetice in Spitalul Municipal Campina”. Proiectul prin care se vor realiza investitii in valoare totala de 26.528.353 lei este finantat din Programul Operational Regional 2014 - 2020, in cadrul Axei prioritare 3 „Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon”, Prioritatea de investitii 3.1 „Sprijinirea eficientei energetice, a gestionarii inteligente a energiei si a utilizarii energiei din surse regenerabile in infrastructurile publice, inclusiv in cladirile publice, si in sectorul locuintelor”, Operatiunea B - Cladiri publice. Din valoarea totala a investitiilor, peste 14 milioane de lei sunt alocate din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR), aproximativ 2,1 milioane de lei provin din bugetul national, in timp ce aproape 332 de mii de lei constituie cofinantarea eligibila a beneficiarului.
Beneficiarul de fonduri Regio, Primaria Municipiului Campina, are ca obiectiv imbunatatirea infrastructurii medicale, prin cresterea eficientei energetice a Spitalului Municipal Campina. Astfel, prin acest demers corpul C al cladirii Spitalului Municipal Campina va avea o performanta energetica imbunatatita, trecand de la clasa energetica C la clasa energetica A, nivelul anual al emisiilor de gaze va fi redus cu minimum 40% si consumul anual de energie primara aferent cladirii spitalului va scadea cu minimum 60%. In cadrul proiectului sunt prevazute lucrari de interventie, precum: termoizolarea si eficientizarea energetica, modernizarea instalatiilor electrice, de iluminat si a sistemelor de climatizare, implementarea sistemelor de management energetic, instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice, inlocuirea lifturilor existente, precum si refacerea finisajelor in zonele de interventie.
In prezent, in regiunea Sud Muntenia au fost inregistrate 1.124 de proiecte (inclusiv aplicatiile dedicate SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 7 miliarde de lei. Dintre acestea, 297 de aplicatii, cu o valoare eligibila de aproximativ 1,8 miliarde de lei, au fost depuse de solicitantii din judetul Prahova. In acest context, numai la nivelul Axei prioritare 3, Prioritatea de investitii 3.1B, exista 18 aplicatii ce au o valoare eligibila de peste 100 de milioane de lei.

Din aceeasi categorie

12 Apr 10:53 | Academia Romana: 10 principii de valorificare sustenabila a resurselor minerale
13 Noi 11:13 | SmartWrap a lansat Centrul Mobil de Testare a Stabilitatii Paletilor
10 Feb 13:38 | H Victoriei 139 - Best International Residential Renovation /Redevelopment
01 Iul 11:46 | Canicula e aici. Angajatorii trebuie sa asigure suficienta apa de baut la locul de munca
17 Mai 13:13 | INNOCONSTRUCT: Angajamentul firmelor si Guvernului pentru digitalizare
11 Mar 13:49 | Reprezentantii industriei au semnalat blocaje de transport marfa in portul Constanta
22 Iul 11:39 | RBL, in 10 ani: De la 4 antreprenori la o comunitate de 230 de lideri de business
29 Iun 11:43 | Financial Times: „Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”
23 Iun 13:57 | AKZONOBEL lanseaza competitia Paint the Future, dedicata start-up-urilor
18 Iun 13:57 | Andreas Lier, CEO al BASF, nou presedinte la Camera de Comert Romano-Germana
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA