Sâmbătă, 17 Mai 2025
RO EN

ANCPI: 180.000 de imobile inregistrate cadastral de la inceputul anului 2018

Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI), institutie aflata in subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, a inregistrat, prin Programul national de cadastru si carte funciara 2015-2023 (PNCCF), peste 835.000 de imobile. Dintre acestea, aproximativ 180.000 au fost inregistrate de la inceputul acestui an, alte 386.298, in anul 2017, 192.606, in anul 2016, iar intre anii 2005-2015, au fost inregistrate 78.272 de imobile. Programul national se deruleaza in toate judetele tarii, cartile funciare fiind eliberate gratuit pentru cetateni.
Programul national de cadastru si carte funciara, gestionat de ANCPI, are ca scop inregistrarea gratuita a tuturor proprietatilor imobiliare din Romania intr-un registru unic si se deruleaza la nivelul intregii localitati sau la nivel de sector cadastral, prin lucrari contractate de catre ANCPI/primarii.
In acest an, pentru implementarea Programului national, ANCPI, prin oficiile teritoriale, a transmis primariilor posibilitatea de a incheia contracte de finantare a lucrarilor de inregistrare sistematica, suma alocata fiind majorata la 155.000 lei, comparativ cu 150.000 de lei, in 2017 si 135.000 de lei, in 2016. Ca urmare a acestui demers, in anul 2018, 2.273 de primarii dintre cele 2.747 eligibile au solicitat finantare, iar, pana in prezent, 1.531 dintre acestea au incheiat contracte de prestari servicii cu persoane juridice sau fizice autorizate sa execute lucrari de cadastru general. In ceea ce priveste stadiul implementarii PNCCF, in prezent, dintre cele 3.181 de UAT- uri din Romania, 51 de comune din 19 judete sunt cadastrate in proportie de 100%. De asemenea, au fost finalizate lucrari in 2.267 de sectoare cadastrale, din 720 de comune.
La aceasta data, sunt in derulare lucrari de inregistrare sistematica in peste 2.600 de unitati administrativ-teritoriale (UAT), care depasesc 4,5 milioane de imobile, echivalentul a aproximativ 3,5 milioane de ha. In anul 2018, cel mai mare numar de imobile a fost inregistrat in judetul Dolj (peste 31.000 de imobile), urmat de judetul Bihor (peste 19.000 de imobile) si Teleorman (peste 17.000 de imobile). Totodata, sunt in desfasurare lucrari de cadastru general la nivelul intregii localitati, in 182 de UAT-uri, precum si in peste 24.000 de sectoare cadastrale, contractate de primarii, pentru inregistrarea sistematica a terenurilor agricole, precum si a imobilelor care fac obiectul proiectelor de infrastructura de interes national.
Obiectivul PNCCF este inregistrarea gratuita a tuturor imobilelor (terenuri, cladiri si apartamente) din Romania in Sistemul integrat de cadastru si carte funciara, gestionat de ANCPI. Programul national este finantat din veniturile proprii ale ANCPI (peste patru miliarde de lei), dar si din fonduri externe nerambursabile, obtinute prin Programul Operational Regional (in cuantum de peste 300 de milioane de euro). De asemenea, in cadrul acestui proiect, o alta sursa de finantare poate fi bugetul local al primariilor.

Din aceeasi categorie

12 Apr 10:53 | Academia Romana: 10 principii de valorificare sustenabila a resurselor minerale
13 Noi 11:13 | SmartWrap a lansat Centrul Mobil de Testare a Stabilitatii Paletilor
10 Feb 13:38 | H Victoriei 139 - Best International Residential Renovation /Redevelopment
01 Iul 11:46 | Canicula e aici. Angajatorii trebuie sa asigure suficienta apa de baut la locul de munca
17 Mai 13:13 | INNOCONSTRUCT: Angajamentul firmelor si Guvernului pentru digitalizare
11 Mar 13:49 | Reprezentantii industriei au semnalat blocaje de transport marfa in portul Constanta
22 Iul 11:39 | RBL, in 10 ani: De la 4 antreprenori la o comunitate de 230 de lideri de business
29 Iun 11:43 | Financial Times: „Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”
23 Iun 13:57 | AKZONOBEL lanseaza competitia Paint the Future, dedicata start-up-urilor
18 Iun 13:57 | Andreas Lier, CEO al BASF, nou presedinte la Camera de Comert Romano-Germana
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA