Sâmbătă, 17 Mai 2025
RO EN

CLUJ: Lucrari de reabilitare de 20 milioane de lei la Castelului Bánffy din Rascruci

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tise, a semnat ordinul de incepere a procedurii de intocmire a proiectului tehnic ce are ca obiect ,,Restaurarea, conservarea si punerea in valoare a ansamblului monument istoric castel Bánffy, sat Rascruci, comuna Bontida, judetul Cluj”.
,,Ne dorim ca procesul de reabilitare a Castelului din Rascruci sa se deruleze cat mai rapid, pentru a-l putea reda circuitului turistic si pentru a contribui, astfel, la impulsionarea dezvoltarii economice a intregii zone. Vom urmari indeaproape intreaga procedura, astfel incat aceasta perla arhitecturala a Clujului sa redobandeasca frumusetea de odinioara.”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tise.
In urma incheierii procesului de evaluare a documentatiilor depuse de catre cele doua entitati participante la procedura de atribuire a Serviciilor de proiectare, inginerie si asistenta tehnica, respectiv Asocierea SC Ektra Studio SRL - SC K&K Studio de Proiectare SRL - SC Arh. Service Guttmann&Comp SRL si ofertantul unic SC Rheinbrucke SRL, a fost declarata castigatoare prima dintre acestea. In perioada imediat urmatoare asocierea castigatoare va intocmi proiectul tehnic, vor fi prestabilite detaliile de executie si se vor elabora caietele de sarcini in vederea atribuirii, ulterioare, a contractului de lucrari.
Costul serviciilor de proiectare si asistenta tehnica din partea proiectantului este de 710.000 de lei fara TVA, criteriul de atribuire a contractului, potrivit caietului de sarcini intocmit in acest sens, fiind cel mai bun raport calitate - pret. In procesul de evaluare a ofertelor s-a urmarit nu doar pretul propus ci si demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului precum si o planificare a resurselor umane si a activitatilor. Nu in ultimul rand, a contat si experienta suplimentara a expertilor - cheie.
Reamintim in acest context faptul ca Judetul Cluj, prin Consiliul Judetean, este beneficiarul Proiectului ,,Restaurarea, conservarea si punerea in valoare a ansamblului Monument istoric Castel Banffy, sat Rascruci, comuna Bontida, jud. Cluj", finantat in cadrul Programului Operational Regional 2014 - 2020. Valoarea totala a proiectului este de 19.972.586,04 lei cu TVA, contributia proprie a Consiliului Judetean Cluj fiind de 390.520,74 de lei, reprezentand 2% din valoarea totala.
Prin intermediul acestui proiect se urmareste punerea in valoare a ansamblului monument istoric prin schimbarea functiunii castelului din scoala speciala - ultima functiune a cladirii, in Centru Cultural cu standarde ridicate de finisare si dotare. In acest scop, s-a propus realizarea unui Centru cultural reprezentativ pentru judetul Cluj, prin restaurarea cladirii si a zonei aferente, cu realizarea unor functiuni care sa permita organizarea unor evenimente culturale, precum si deschiderea castelului pentru vizitarea de catre publicul larg.
Suprafata terenului ce apartine castelului este de 56.128 de mp, din care 644 de mp sunt ocupati de castelul Banffy, iar 691 de mp (313 mp + 353 mp + 25 mp) de cladirile adiacente.

Din aceeasi categorie

12 Apr 10:53 | Academia Romana: 10 principii de valorificare sustenabila a resurselor minerale
13 Noi 11:13 | SmartWrap a lansat Centrul Mobil de Testare a Stabilitatii Paletilor
10 Feb 13:38 | H Victoriei 139 - Best International Residential Renovation /Redevelopment
01 Iul 11:46 | Canicula e aici. Angajatorii trebuie sa asigure suficienta apa de baut la locul de munca
17 Mai 13:13 | INNOCONSTRUCT: Angajamentul firmelor si Guvernului pentru digitalizare
11 Mar 13:49 | Reprezentantii industriei au semnalat blocaje de transport marfa in portul Constanta
22 Iul 11:39 | RBL, in 10 ani: De la 4 antreprenori la o comunitate de 230 de lideri de business
29 Iun 11:43 | Financial Times: „Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”
23 Iun 13:57 | AKZONOBEL lanseaza competitia Paint the Future, dedicata start-up-urilor
18 Iun 13:57 | Andreas Lier, CEO al BASF, nou presedinte la Camera de Comert Romano-Germana
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA