Duminică, 18 Mai 2025
RO EN

COLDWELL BANKER: Increderea investitorilor in piata rezidentiala la cote maxime

Increderea investitorilor in piata rezidentiala locala se afla la cel mai ridicat nivel din istoria moderna a pietei iar ponderea unitatilor adresate middle market va creste la cel mai ridicat nivel detinut vreodata de segment in totalul locuintelor aflate in constructie in Bucuresti si imprejurimi, arata studiul de piata Residential Market Beat 2018 intocmit de catre compania de consultanta imobiliara Coldwell Banker Romania. Astfel, peste 20 de proiecte rezidentiale ar urma sa livreze fiecare cel putin 200 de locuinte in acest an in Bucuresti si imprejurimi, dublu comparativ cu situatia inregistrata in 2017. In acelasi timp, in acest moment se afla in dezvoltare noua proiecte cu peste 1.000 de locuinte, demararea altor trei urmand sa aiba loc in acest an.
In plus, ultimii trei ani au adus o crestere semnificativa a numarului de proiecte middle market din Bucuresti, destinate persoanelor cu venituri medii si peste medii si caracterizate printr-un amplasament mai bun, semicentral sau in apropierea marilor centre de birouri, suprafete mai mari comparativ cu ale locuintelor vechi similare si finisaje de o calitate mai ridicata.
Astfel, daca in 2015 aproximativ 17% din proiectele rezidentiale dezvoltate in Bucuresti si imprejurimi tinteau segmentul middle market, circa 37% din oferta noua dezvoltata in 2017 se adresa aceluiasi segment potrivit datelor Coldwell Banker Romania, aceasta crestere a calitatii ofertei fiind vizibila si in piete rezidentiale regionale din tara - iar 2018 va fi anul care va aduce cea mai importanta schimbare in acest sens. Din cele peste 12.000 de locuinte noi aflate in acest moment in constructie in Bucuresti si imprejurimi, 46,3% tintesc segmentul middle market, acesta fiind cel mai ridicat nivel detinut vreodata de segment in totalul locuintelor aflate in dezvoltare.
”2018 poate fi anul maturizarii pietei rezidentiale locale, care se afla intr-un moment favorabil de care investitorii incearca sa profite din plin: ritmurile de vanzari sunt bune iar cererea pentru locuinte de calitate este ridicata si solvabila. Majorarea dobanzilor, diminuarea fondurilor Prima Casa, cresterea costurilor de dezvoltare si evenimentele macroeconomice negative pot reprezenta un risc pe termen mediu si lung iar dezvoltatorii vor inregistra succes doar daca planurile de business vor fi realizate temeinic”, afirma Bogdan Voica, CEO Coldwell Banker Romania.
Cea mai mare pondere a unitatilor care ar urma sa fie livrate in 2018 pe piata se adreseaza in continuare segmentul mass market. Acestea reprezinta aproximativ 51,5% din oferta, procentul fiind insa in scadere cu opt procente comparativ cu anul anterior, pe fondul cresterii numarului de proiecte destinate segmentului middle market.
Cele mai multe proiecte de acest tip sunt dezvoltate in marile cartiere bucurestene sau in zonele marginase ale orasului, unde infrastructura generala este insa buna iar accesul catre puncte de interes (centre comerciale, proiecte de birouri, parcuri, institutii de invatamant etc.) este unul relativ facil. Suprafetele locuintelor incadrate in aceasta categorie sunt similare celor finalizate anterior de 1990 iar finisajele reprezinta de regula optiunile de pornire pe fiecare categorie de caracteristici.
Fata de anii anteriori, in 2018 se va inregistra si o diminuare semnificativa a numarului de unitati rezidentiale low market, componenta a segmentului mass market, pana la cel mai scazut procent inregistrat pana in prezent - 6,8%, fata de 18,2% in 2017 si 35% in 2014. Locuintele low market sunt caracterizate prin suprafete mai mici comparativ cu ale locuintelor vechi, finisaje de slaba calitate si printr-un amplasament deficitar, de regula in afara orasului si in zone cu o infrastructura generala, rutiera si de utilitati, care prezinta numeroase minusuri.
Zona de vest a Bucurestiului va aduce cele mai multe livrari de locuinte din acest an, aproximativ 37,3%, in timp ce zona de nord a orasului va cuantifica 22,2% din locuintele finalizate. Cu o vechime de 12 ani pe piata locala, Coldwell Banker Romania este una dintre cele mai mari companii locale de consultanta imobiliara si compania cu cea mai extinsa activitate pe segmentul rezidential, avand un portofoliu format din peste 20 proiecte rezidentiale in Bucuresti, Brasov, Cluj - Napoca si Constanta.
Despre Coldwell Banker Romania
Coldwell Banker Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanta imobiliara din Romania dupa ultimele rezultate financiare oficiale si compania cu cea mai extinsa activitate pe segmentul rezidential, fiind reprezentantul local a uneia dintre cele mai cunoscute companii imobiliare la nivel mondial.
Coldwell Banker Romania ofera servicii de consultanta, brokeraj si management al proprietatilor imobiliare pe toate segmentele pietei: rezidential, birouri, industrial, terenuri si investitii. Cu o istorie de 110 de ani, compania de origine americana este detinuta in prezent de Realogy Corporation, unul din cei mai mari francizori din domeniul imobiliar la nivel mondial. Prin reteaua sa, Coldwell Banker acopera 50 de tari cu peste 3.000 de birouri si are peste 86.000 de consultanti si brokeri.

Din aceeasi categorie

12 Apr 10:53 | Academia Romana: 10 principii de valorificare sustenabila a resurselor minerale
13 Noi 11:13 | SmartWrap a lansat Centrul Mobil de Testare a Stabilitatii Paletilor
10 Feb 13:38 | H Victoriei 139 - Best International Residential Renovation /Redevelopment
01 Iul 11:46 | Canicula e aici. Angajatorii trebuie sa asigure suficienta apa de baut la locul de munca
17 Mai 13:13 | INNOCONSTRUCT: Angajamentul firmelor si Guvernului pentru digitalizare
11 Mar 13:49 | Reprezentantii industriei au semnalat blocaje de transport marfa in portul Constanta
22 Iul 11:39 | RBL, in 10 ani: De la 4 antreprenori la o comunitate de 230 de lideri de business
29 Iun 11:43 | Financial Times: „Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”
23 Iun 13:57 | AKZONOBEL lanseaza competitia Paint the Future, dedicata start-up-urilor
18 Iun 13:57 | Andreas Lier, CEO al BASF, nou presedinte la Camera de Comert Romano-Germana
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA