"Felicitari tuturor castigatorilor. Prin actiunile lor, aceste orase nu doar creeaza o Europa mai durabila, ci isi ajuta locuitorii sa se deplaseze intr-un mod mai ecologic, sanatos si placut. Sper ca actiunile lor sa ofere inspiratie si altora sa adere la mesajul central al Saptamanii europene a mobilitatii (EUROPEANMOBILITYWEEK) - mobilitatea durabila este alegerea potrivita pentru toata lumea", a declarat comisarul european pentru transport Violeta Bulc.
Cele trei orase au fost selectate de un juriu independent, format din experti in domeniul mobilitatii si transporturilor. Fiecare va beneficia de un videoclip de promovare a realizarilor in domeniu. Premiile le-au fost inmanate de comisarul european Violeta Bulc si de directorul general pentru mediu Daniel Calleja.
Juriul a acordat premiul SUMP 2018 orasului Turda pentru viziunea clara de planificare, strategia robusta de finantare si obiectivele masurabile. Totodata, juriul a apreciat pozitiv posibilitatea de replicare a strategiei si potentialul sau de a constitui o inspiratie pentru alte localitati de dimensiuni similare (Turda avand in jur de cincizeci de mii de locuitori). De asemenea, juriul a considerat ca planul are un nivel de ambitie ridicat, data fiind dimensiunea relativ redusa a localitatii, in special in domeniul mobilitatii in comun. Celelalte doua finaliste ce au concurat pentru premiul SUMP 2018 au fost zona metropolitana Manchester (Marea Britanie) si Milano (Italia).