Luni, 29 Septembrie 2025
RO EN

INTERMAT: Premii pentru inovatiile prezentate cu ocazia targului din luna aprilie

Desfasurata la Paris in intervalul 23 - 28 aprilie a.c., expozitia internationala pentru constructii si infrastructura Intermat a stabilit castigatorii competitiei de inovatie. Asumandu-si rolul de veritabila platforma de lansare a noutatilor din domeniu, manifestarea din capitala franceza recompenseaza 14 castigatori din cei 90 care si-au anuntat prezenta la inceputul competitiei. Concursul din acest an s-a axat pe cateva elemente centrale, dintre care s-a remarcat digitalizarea instrumentelor (concretizata prin dezvoltarea de aplicatii, extinderea ariei de aplicare a BIM, robotica etc.), proliferarea solutiilor ecologice si extinderea proceselor vizand prevenirea riscurilor, respectiv cresterea securitatii. Juriul care a selectat cei 13 castigatori a fost format din experti veniti din diverse domenii, cum ar fi lucrari publice, inginerie civila, constructii de drumuri, inchirieri de echipamente si industria betoanelor. La categoria demolari si lucrari de terasament au fost premiate EX2 de la Volvo CE (prototip de excavator complet electric, cu o eficienta de 10 ori mai mare fata de modelele traditionale) si Ubiwan Smart de la DMIC (solutie de management interconectat pentru echipamentele de constructii). In cazul echipamentelor pentru fundatii si infrastructura rutiera castigatoare a fost desemnata instalatia de mixare a asfaltului TRX 100% de la Fayat, extrem de mobila si capabila de a integra in totalitate materialele (asfalt si agregate) rezultate din decopertarea covorului initial. Pe segmentul de transport, manipulare si ridicare „vedeta” a fost platforma aeriana pe senile Lightlift 33.17 Performance IIIS promovata de Hinowa, cu o raza de operare de 16,5 m si inaltime de lucru de maximum 32,5 m, capacitatea de incarcare fiind de 230 kg. Avantajele acestui utilaj sunt reprezentate de multiplele miscari simultane si cosul mai larg si mai ergonomic. In ceea ce priveste sectorul de betoane, juriul a apreciat cel mai mult solutia MaxUpDown de la Alphi, constand intr-un instrument pentru asistarea operatiunilor de manipulare a panourilor de cofraj. Sistemul, format dintr-un brat telescopic cu functionare pe baza de aer comprimat faciliteaza miscarea elementelor respective la mare inaltime fata de pamant. De asemenea, pe langa distinctiile acordate unor diverse solutii de software si accesorii, juriul a mai recompensat inca cinci sisteme inovatoare, al caror impact asupra industriei de profil va fi semnificativ in perioada urmatoare.
 
***
 
Intermat are loc in cadrul centrului expozitional Paris-Nord Villepinte si va gazdui la editia din primavara lui 2018 peste 1.500 de companii ce-si vor prezenta noutatile in fata unui public extrem de exigent, ce va numara, conform estimarilor organizatorilor, cel putin 200.000 de specialisti, veniti din 167 de state de pe intregul mapamond. Cele patru sectiuni ale expozitiei (terasament si demolare, drumuri si infrastructura, claridi si betoane, respectiv transport si manipulare) vor prilejui celor prezenti la eveniment o experienta unica, prin prisma tehnologiilor ce vor fi dezvaluite cu aceasta ocazie.   

Din aceeasi categorie

19 Sep 18:11 | PSC: Despre constructii si capital, la conferinta Dezvoltare in vremuri de schimbare
19 Sep 13:57 | Expo Real München 2025: Romania isi prezinta potentialul investitional
16 Sep 17:56 | Bazele Carierei Inginerului CFDP: Parteneriat pentru viitorul infrastructurii
16 Sep 11:56 | The Legacy 2025: Piata imobiliara intre stabilitate si constientizarea maturizarii
12 Sep 14:58 | FPSC organizeaza noua editie a Galei STAR CONSTRUCT in 9 decembrie 2025
11 Sep 14:27 | Bazele Carierei Inginerului CFDP 2025, eveniment dedicat noilor generatii de ingineri
10 Sep 15:15 | The Real Estate Event 2025, The LEGACY Edition, are loc pe 11 septembrie
10 Sep 15:15 | Ziua Constructorului 2025: In prag de sarbatoare, constructorii raman optimisti
09 Sep 18:36 | Cities of Tomorrow: Timisoara devine scena inovatiei urbane, pe 23-24 octombrie
05 Sep 18:13 | EUROCONSTRUCT anunta in noiembrie previziunile pietei de constructii pana in 2028
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA