Luni, 10 Noiembrie 2025
RO EN

HEXADOME estimeaza o crestere cu 20% a vanzarilor din acest an

Hexadome Construct, subsidiara grupului francez Adexsi (Hexadome + Souchier) si unul din principalii competitori de pe piata locala a dispozitivelor de evacuare a fumului, si-a propus o crestere cu 20% a vanzarilor pana la finele anului in curs, cifra de afaceri urmand a se situa la circa 1,8 milioane de euro in 2014. Incasarile obtinute in primul semestru al anului in curs s-au situat la un nivel similar celui din aceeasi perioada din 2013. "Putem spune ca am inceput anul cu «motoarele la o turatie redusa», insa incepand din primavara numarul de proiecte in care a fost implicata compania a revenit la nivelul prognozat si se prefigureaza o toamna favorabila companiei noastre, in special din punct de vedere al numarului de lucrari", a declarat Titus Costas, directorul general al Hexadome Construct. Dupa ce anul trecut, societatea a lansat pe piata noile produse din gama Climatdome, care au inceput sa fie apreciate de un numar cat mai mare de beneficiari, conducerea companiei are in vedere lansarea, in toamna lui 2014, a sistemelor ce au in componenta tehnologia Sunlite Control, urmand ca, in 2015, la aniversarea unui deceniu de activitate in Romania, sa fie promovata pe piata o noua gama de produse.
 
Perspective de crestere pe piata trapelor de fum
Referitor la piata locala a trapelor de fum, Titus Costas a precizat ca "evolutia vanzarilor a fost in mod direct influentata de fluctuatiile inregistrate pe piata constructiilor in ultimii trei ani. Putem afirma ca, incepand din 2012, trendul a fost de revenire, ajungandu-se la valorile anterioare anului 2008, cand au fost inregistrate cele mai bune rezultate in sectorul constructiilor industriale (unitati de productie, centre logistice si comerciale). In prezent, este deja vizibil un usor reviriment la nivelul investitiilor in costructiile industriale si civile, ceea ce ne face sa fim optimisti in ceea ce priveste dinamica realizarilor in perioada 2014-2015". In ceea ce priveste tendintele din domeniu, managerul Hexadome este de parere ca se inregistreaza o crestere semnificativa a solicitarilor pentru solutii complete, integrate armonios in arhitectonica proiectului si cat mai performante, astfel incat rezultatul sa fie o cladire durabila si ecologica. "Tot mai multi parteneri, ce provin fie din sectorul industrial, fie din cele de retail sau de constructii civile, apreciaza solutiile inovatoare pe care le promovam in ultima perioada, cum ar fi sistemele Hexatube Spot (ce aduc lumina naturala in interiorul spatiilor fara ferestre), Hexasteel Shed (ce permit un iluminat optim si uniform distribuit in interiorul spatiilor, cu evitarea supraincalzirii acestora) sau Hexasteel Therm RPT (ce asigura un nivel sporit de izolatie termica si fonica)", a mai spus Titus Costas.
***
La nivel national, Hexadome comercializeaza sisteme de evacuare a fumului fabricate de grupul Adexsi, respectiv gamele de produse Hexadome, destinate in principal aplicatiilor in planul acoperisurilor si Souchier, utilizate la numeroase aplicatii arhitecturale (monumente istorice, cladiri de birouri etc.). In 2013, compania a raportat o cifra de afaceri de 1,5 milioane de euro, in crestere cu 20% fata de nivelul anului anterior. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 

Din aceeasi categorie

30 Oct 06:08 | ANALIZA: Piata industrial-logistica, intre oportunitati majore si provocari fiscale
27 Oct 06:37 | THERMOTOP deschide cea mai mare fabrica de placi PIR din Europa de SE
22 Oct 07:03 | PROINVEST GROUP: Parteneriat cu Lattonedil pentru noi directii de crestere
20 Oct 07:16 | ISOPAN EST produce anual 3,6 milioane mp de panouri termoizolante si exporta 35%
17 Oct 07:22 | METIGLA: Crestere de 20% a afacerilor si planuri de expansiune internationala
10 Oct 07:27 | WETTERBEST: Piata sistemelor de acoperisuri se mentine la 285 milioane euro
09 Oct 14:38 | ARILOG: Paul Nita, managerul ID Logistics, a fost reales in functia de presedinte
09 Oct 07:54 | NOVATIK isi consolideaza pozitia pe piata in 2025, cu 3% crestere si noi produse
07 Oct 07:43 | SYSTEMBAU investeste in digitalizare si optimizarea proceselor de productie
06 Oct 07:54 | TERASTEEL: Piata panourilor termoizolante depaseste 234 mil. euro si este in crestere
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA