Joi, 25 Septembrie 2025
RO EN

SSAB: Semne de redresare a cererii de otel, in trimestrul al III-lea

Concernul SSAB, din Suedia, unul dintre cei mai importanti furnizori mondiali de otel cu grad sporit de rezistenta, a raportat, pentru primele noua luni ale anului trecut, o diminuare a vanzarilor cu 48% fata de perioada corespunzatoare din 2008. Astfel, valoarea veniturilor din intervalul analizat a fost de 21,5 miliarde coroane suedeze (SEK)*. "Cererea de otel a dat semne de redresare in al treilea trimestru din 2009, insa acesta este rezultatul finalizarii stocurilor distribuitorilor, nu al imbunatatirii conditiilor de pe piata. Livrarile noastre au crescut cu 21% comparativ cu trimestrul al doilea, dar volumul acestora este mai mic decat cel din iulie-septembrie 2008", au mentionat reprezentantii grupului. Pentru a diminua efectele recesiunii asupra afacerilor, va fi continuata implementarea programului anual de reducere a costurilor (initiat in decembrie 2008), in primele trei trimestre acesta generand economii in valoare de 500 milioane SEK. Obiectivul stabilit pentru 2010 il reprezinta dublarea valorii acestui indicator. De asemenea, pentru a sustine proiectul vizat, volumul investitiilor a fost redus la minimum in cursul lui 2009, pentru cheltuielile de capital fiind alocate doua miliarde SEK. Previziunile referitoare la evolutia pietei de profil in 2010 sunt dificil de realizat, din cauza incertitudinilor economico-financiare. Concernul suedez este prezent pe piata din Romania din 2008, cand subsidiara Plannja AB, care a achizitionat distribuitorul propriu local a fondat compania Plannja SRL. Aceasta a inaugurat, recent, o unitate de productie a tiglei si profilelor metalice, in localitatea Racaciuni (judetul Bacau), in urma unei investitii de 2,2 milioane de euro. Fabrica face parte dintr-un program amplu de investitii al Plannja pe plan national de peste 9 milioane de euro.
* Valoarea unei coroane suedeze (SEK) este de 0,12 euro, conform cursului la zi al BNR.
Informatii suplimentare, la www.ssab.com

 

Din aceeasi categorie

25 Sep 07:57 | BLACHOTRAPEZ: Afaceri de 25 milioane euro in 2024 si prognoza de crestere cu 20%
23 Sep 07:01 | JORIS IDE Romania exporta 15% din productie si are in plan de extinderea regionala
19 Sep 15:48 | THERMOTOP deschide la Brasov cea mai mare fabrica de placi PIR din sud-estul Europei
19 Sep 10:13 | Exim-BR sustine cu 14 mil. euro prima fabrica de placi termoizolante PIR din Romania
17 Sep 17:42 | Un pas important: ArcelorMittal Construction devine ArcelorMittal Building Solutions
15 Sep 07:21 | PROINVEST GROUP: Crestere de 10% a cifrei de afaceri, estimata pentru 2025
05 Sep 07:17 | TEAM MONTAGE: Afaceri anuale de 30 milioane euro, prin inovatie si parteneriate
01 Aug 07:00 | LINDAB: Performante financiare excelente pentru divizia de sisteme de ventilatie
25 Iul 10:37 | Nou Ghid tehnic AND 620‑2024, printru siguranta crescuta intre structurile paralele
17 Iul 13:24 | NOUA echipa de conducere de la LIBERTY Galati, extinsa cu doi profesionisti romani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA