Duminică, 14 Decembrie 2025
RO EN

APROBARE transfer a 9 proiecte de spitale majore in Programul Sanatate, din PNRR

Noua proiecte de spitale care au fost initial incluse pentru finantare in Programul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) si care nu se vor incadra in termenele asumate pentru obtinerea fondurilor respective vor beneficia de finantare din fonduri europene, prin Programul Sanatate 2021-2027, a anuntat ministrul Sanatatii, Alexandru Rogobete. 
"Asa cum am spus de la inceput, investitiile in spitale nu se opresc. Romania are nevoie de unitati medicale moderne, sigure si eficiente, cat mai repede. La Iasi, Comitetul de Monitorizare al Programului Sanatate, impreuna cu reprezentantii Comisiei Europene, au aprobat transferul din PNRR a celor 9 proiecte spitalicesti majore pentru finantare prin Programul Sanatate", a transmis Alexandru Rogobete.
Cele noua proiecte spitalicesti vizate sunt:
 
 
Relocarea si modernizarea sectiei de oncologie si infiintarea unui compartiment de cardiologie interventionala la Spitalul Judetean de Urgenta Alba Iulia. Antreprenor general este asocierea Concelex (lider) - Concelex Engineering - Con-A Operations - Palex Constructii Instalatii - Concrete & Design Solutions;
Construire si dotare cladire destinata sectiilor de boli infectioase si pneumologie in Oradea. Antreprenor general este compania Constructii Erbasu SA;
Spital nou cu sectie de oncologie si neurologie la Spitalul de Urgenta Giurgiu. Antreprenor general este compania Constructii Erbasu;
 
 
• Sediu nou Spitalul de Urgenta al MAI Prof. Dr. Dimitrie Gerota. Antreprenor general al lucrarilor este asocierea de constructori din Turcia CCN Altyapi Yatirimlari ve Insaat AS (lider) - CCN Hastane Hizmetleri ve Isletme AS.
Construirea unor sectii noi la Spitalul nr. 2 Vaslui. Antreprenor general este asocierea Katar Conneg (lider) - Consola Grup Construct;
Spitalul Judetean de Urgenta Bacau - corp nou de cladire. Antreprenor general este asocierea SSAB-AG (lider) - UNITH2B;
• Investitii in Cazarma 705 Pitesti la Spitalul Militar de Urgenta Dr. Ion Jianu;
• Laborator de radioterapie la Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti. Antreprenor general este asocierea RO Construct (lider) - Vivas International, cu subcontractantii Varinak Europe, AC Rad Medical Consult & Service, Cortech Med, Rocip Instal si Elcas System 2001;
• Institutul Regional de Oncologie Timisoara. Antreprenor general este asocierea Constructii Erbasu SA (lider) - Concelex - Terra Gaz - Hellimed.
 
 
"Aceste proiecte sunt vitale pentru reteaua medicala nationala, cresc calitatea actului medical, imbunatatesc conditiile din spitale si, cel mai important, aduc siguranta pacientilor. Este o decizie strategica prin care asiguram continuitatea investitiilor si acceleram modernizarea infrastructurii medicale din Romania. (...) In perioada urmatoare urmeaza semnarea noilor contracte de finantare", a precizat Alexandru Rogobete.

Din aceeasi categorie

10 Dec 14:27 | Santierul The ARC Bucuresti: STRABAG progreseaza rapid cu structura de rezistenta
10 Dec 11:04 | CONLAN avanseaza rapid cu lucrarile de constructii la ansamblul Arsenal Residence
10 Dec 09:25 | One United Properties pregateste o dezvoltare de 500 milioane euro in Constanta
09 Dec 12:25 | HERCESA a inceput constructia celei de-a parta cladiri a ansamblului Stellaris
08 Dec 12:15 | MONITORIZARE infiltratii cu geomembrane si fibra optica la barajul acumularii Lesu
08 Dec 11:07 | Parc cu Specializare Inteligenta Oradea: IGNA, Constructii Erbasu si Selina liciteaza
05 Dec 11:55 | DraculaLand - noul parc tematic din Romania, o investitie de peste 1 miliard de euro
04 Dec 16:22 | Constructii Erbasu, Popp si Somet au inceput lucrarile la Centrul de Optica Magurele
04 Dec 15:54 | OX2 achizitioneaza de la Future Power trei proiecte noi de energie eoliana de 235 MW
03 Dec 14:17 | Globalworth a inceput constructia cladirii de birouri Green Court D, in nordul Capitalei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA