Miercuri, 08 Octombrie 2025
RO EN

CONCELEX incepe lucrarile la doua camine ale Universitatii de Vest Timisoara

Concelex, companie aflata in topul constructorilor din Romania, demareaza lucrarile pentru doua camine universitare in Comuna Ghiroda, judetul Timis, destinate studentilor Universitatii de Vest din Timisoara. Proiectele au o valoare cumulata de 88,6 milioane lei si sunt realizate de Guvernul Romaniei, prin finantari PNRR.
"La Concelex, construim pentru viitorul comunitatilor - iar infrastructura educationala este una dintre directiile in care ne implicam constant. Avem in derulare sau finalizate recent peste 40 de proiecte in acest domeniu, de la scoli si gradinite, la campusuri universitare. Ne bucuram sa contribuim, alaturi de Universitatea de Vest din Timisoara, la crearea unor spatii care sustin invatarea, colaborarea si viata de student la standarde actuale", a declarat Catalin Visan, Director General Adjunct, Concelex. 
Termenul de executie pentru cele doua camine este de 12 luni, iar, la finalul acestora, studentii Universitatii de Vest din Timisoara vor beneficia de 324 de locuri de cazare moderne si dotari precum sali de lectura, spatii co-working, spatii multifunctionale pentru activitati sportive si recreative, terase exterioare, parcari auto si pentru biciclete. Suprafata desfasurata totala a constructiei, cumulata pentru cele doua proiecte, este de peste 10.500 mp.
 
 
"Aici, in Ghiroda, se contureaza un nou hub educational - un spatiu care va aduce impreuna performanta academica si sprijinul real pentru studentii care au nevoie de sustinere. 130 dintre locurile in aceste camine sunt dedicate tinerilor din zona sociala, cu resurse financiare limitate, o investitie in potentialul lor, in dorinta lor de a invata si de a reusi. Caminele vor fi dotate la standarde moderne - televizor si frigider in fiecare camera, bucatarii pe culoare, masini de spalat, sali de sport, spatii de lectura - exact asa cum UVT si-a obisnuit studentii in ultimii ani. Ne bucuram ca acest proiect vine sa consolideze zona academica a Ghirodei si sa extinda comunitatea noastra universitara", a precizat Marilen Gabriel Pirtea, Rector, Universitatea de Vest Timisoara. 
Cele doua proiecte sunt complementare in viziunea UVT de a atrage mai multi studenti, atat romani si, cat si internationali, oferindu-le conditii de cazare la cele mai recente standarde. Investitia contribuie totodata la un mediu de invatare si colaborare mai conectat la nevoile generatiilor viitoare.
 
 
Fondata in 1994 ca un business de familie, Concelex este una dintre cele mai mari companii romanesti de constructii, cu acoperire nationala si experienta demonstrata in proiecte complexe. Ofera servicii de antrepriza generala si solutii integrate in domeniul constructiilor, de la cladiri si infrastructura edilitara, la lucrari de infrastructura critica, atat pentru sectorul public, cat si privat. Cu o strategie de crestere bazata pe investitii continue in inovatie, tehnologii moderne si formarea echipelor si accent pe etica profesionala integritate, Concelex a inregistrat in 2024 o cifra de afaceri de 1,26 miliarde lei. Compania are in prezent aproximativ 1.000 de angajati si peste 100 de santiere active.

Din aceeasi categorie

07 Oct 15:17 | Nhood va dezvolta un ansamblu rezidential pe platforma Solventul, din Timisoara
07 Oct 15:18 | WDP Park construieste un centru de distributie de 32.000 mp pentru FAN Courier Group
07 Oct 13:31 | Parapet si Kreutzpointner Energy instaleaza 112 MWp in fotovoltaic in Germania
06 Oct 17:24 | TANCRAD si LEMACONS incep lucrari de patrimoniu de 40 mil. euro pe Faleza Dunarii
06 Oct 12:37 | Electromontaj castiga licitatia pentru constructia LEA 400 kV Gadalin-Suceava
06 Oct 10:31 | Garanti BBVA asigura o finantare totala de 40 mil. euro pentru constructia The Ivy
03 Oct 12:12 | BOG'ART avanseaza cu lucrarile la fundatia U-Center 3, investitie de 100 mil. euro
02 Oct 11:36 | Bog’Art incepe constructia ansamblului Nordului 50, noul proiect 1Development
02 Oct 10:44 | One United Properties va construi doua scoli, investitie totala de 19 milioane euro
30 Sep 11:06 | Alesonor construieste Centrul Sportiv si de Agrement Pescariu in Amber Forest
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA