Duminică, 23 Noiembrie 2025
RO EN

COSMOPOLIS: Investitiile in ansamblul rezidential au depasit 300 milioane de euro

Investitiile realizate in dezvoltarea ansamblului rezidential Cosmopolis au depasit pragul de 300 de milioane de euro in acest an. In cadrul complexului s-au construit si vandut peste 3.000 de unitati, apartamente si vile, in urmatorii zece ani cartierul din nordul Capitalei urmand a ajunge la un numar total cuprins intre 7.000 si 10.000 de locuinte, la care se adauga continuarea dezvoltarii infrastructurii generale din proiect. In 2018, dezvoltatorul Opus Land Development aloca un buget de 20 de milioane de euro, pentru constructia a circa 500 de locuinte si a infrastructurii asociate acestora - piscine, parcuri, alei, drumuri rutiere etc. Planurile dezvoltatorului mai includ constructia unei sali de fitness ultramoderne, cu piscina si instructori si personal dedicat.
"Ne-am propus sa dezvoltam cel mai amplu proiect rezidential si nu ne vom opri in punctul actual. Cosmopolis este deja un oras de dimensiuni mai reduse, avem zeci de kilometri de drumuri si alei, am dezvoltat o serie intreaga de facilitati si vom continua sa adaugam altele noi, care sa aduca valoare adaugata rezidentilor nostri", a declarat Ahmet Buyukhanli, presedinte Opus Land Residential Development.
Ansamblul Cosmopolis se construieste in zona de nord-est a Capitalei, pe Soseaua de Centura, intre intersectiile soselelor Pipera-Tunari si Andronache-Stefanesti, in apropierea intrarii pe Autostrada Bucuresti-Ploiesti. Proiectul este planificat a fi construit pe termen lung (pana la 10 ani), la finalizare urmand a avea peste 10.000 de unitati locative edificate pe o suprafata totala de cel putin 800.000 mp, in urma unei investitii estimate initial la circa 700 milioane de euro. Antreprenorul general al proiectului este High Construction, companie cu sediul in localitatea Stefanestii de Jos (judetul Ilfov), ce a incheiat anul 2017 cu o cifra de afaceri de aproape 14 milioane de euro.
Recent, comunitatii Cosmopolis i s-a alaturat si gimnasta Catalina Ponor, care a devenit ambasadoarea ansamblului rezidential. 
Managerul si agentul exclusiv al proiectului este, din anul 2013, compania Coldwell Banker Romania.

Din aceeasi categorie

11 Noi 18:43 | Wolf Theiss a consiliat Rheinmetall pentru investitia de 500 mil. euro din Romania
11 Noi 17:30 | Electromontaj si Voith Hydro semneaza contract lucrari Hidroelectrica de 98 mil. euro
11 Noi 15:56 | ACI CLUJ vizeaza extinderea Ambulatoriului Spitalului de Boli Infectioase Cluj-Napoca
11 Noi 14:35 | POPP si Architecture & Art Studio implicate in Centrul Oncologic Gral Piatra Neamt
11 Noi 12:08 | HERCESA a intrat in ultima etapa de constructie a ansamblului Vivenda
10 Noi 17:54 | Proiectul tehnic al noului spital din Piatra-Neamt trebuie finalizat luna viitoare
10 Noi 15:41 | LICITATIE de 88 mil. euro pentru constructie cladiri Complex Matern-Pediatrie Arad
10 Noi 12:47 | ALFA Group investeste 80 milioane euro in faza a II-a a ansamblului Cloud9 Evolution
07 Noi 12:43 | MARI constructori liciteaza edificare cladire de 90 mil. euro la Spitalul Targu-Jiu
07 Noi 11:39 | Constructii Erbasu finalizeaza lucrarile la Terminal Aeroport International Craiova
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA