Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

Fonduri de peste 500 milioane euro pentru noua cladire de la Institutul Clinic Fundeni

Institutul Clinic Fundeni va beneficia de fonduri europene in valoare de peste 500 milioane de euro, prin Programul Sanatate, ce vor fi investite intr-un corp nou de cladire, unde vor fi centralizate toate activitatile de transplant, a anuntat, luni, ministrul Investitiilor si Fondurilor Europene, Adrian Caciu.
"Dincolo de cifre, de contracte, de proiecte, sunt oamenii si binele pe care-l fac finantarile europene pentru toti romanii. Spuneam saptamana trecuta ca cele mai mari valori contractate se inregistreaza in cadrul Programului Sanatate (circa doua miliarde de euro) si Programului Dezvoltare Durabila. Astazi vreau sa va arat concret ce inseamna aceste valori, printr-un exemplu concret: Institutul Clinic Fundeni. Cu ajutorul fondurilor europene, Institutul Clinic Fundeni va beneficia de un corp nou de cladire, cu o suprafata generoasa de peste 100.000 mp. Aici vor fi centralizate toate activitatile de transplant, oferind o sansa la viata mai multor pacienti. Investitia este semnificativa, depasind 500 de milioane de euro, si reflecta angajamentul nostru de a oferi cea mai buna experienta medicala posibila", a transmis Adrian Caciu.
 
 
Potrivit indicatorilor tehnico-economici, aprobati in martie 2024, prin realizarea obiectivului de investitii se va obtine un ansamblu medical compus din corpurile A, B, C (Sp+D+P+6E+E tehnic), corp D (D+P+2E+Et), corp E (Sp+D+P+2E+Et) si anexe tehnice - centrala termica, stocator oxigen, depozit butelii oxigen, depozit CO2, cu o suprafata totala desfasurata de peste  100.000 mp. Suprafata construita este de 13.061,6 mp.
Ansamblul medical va fi construit in conformitate cu standardele si normativele medicale in vigoare, cu 21 sali de operatie, spatii pentru spitalizare continua, cabinete de consultatie, spatii de invatamant si spatii de cercetare, cu cele mai moderne dotari in scopul asigurarii unui act medical de inalta calitate. In noul ansamblu vor fi amplasate cele trei centre de transplant (Centrul de Boli Digestive si Transplant Hepatic, Centrul de Uronefrologie si Transplant Renal, Centrul de Transplant Medular).
Durata de executie este de 36 luni.

Din aceeasi categorie

11 Noi 18:43 | Wolf Theiss a consiliat Rheinmetall pentru investitia de 500 mil. euro din Romania
11 Noi 17:30 | Electromontaj si Voith Hydro semneaza contract lucrari Hidroelectrica de 98 mil. euro
11 Noi 15:56 | ACI CLUJ vizeaza extinderea Ambulatoriului Spitalului de Boli Infectioase Cluj-Napoca
11 Noi 14:35 | POPP si Architecture & Art Studio implicate in Centrul Oncologic Gral Piatra Neamt
11 Noi 12:08 | HERCESA a intrat in ultima etapa de constructie a ansamblului Vivenda
10 Noi 17:54 | Proiectul tehnic al noului spital din Piatra-Neamt trebuie finalizat luna viitoare
10 Noi 15:41 | LICITATIE de 88 mil. euro pentru constructie cladiri Complex Matern-Pediatrie Arad
10 Noi 12:47 | ALFA Group investeste 80 milioane euro in faza a II-a a ansamblului Cloud9 Evolution
07 Noi 12:43 | MARI constructori liciteaza edificare cladire de 90 mil. euro la Spitalul Targu-Jiu
07 Noi 11:39 | Constructii Erbasu finalizeaza lucrarile la Terminal Aeroport International Craiova
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA