Duminică, 05 Octombrie 2025
RO EN

INVESTITII: Lucrarile la doua unitati sanitare vor fi initiate in curand

In luna august 2013 vor fi demarate lucrarile de constructie a doua imobile cu profil medical, ce vor fi amplasate pe raza judetelor Hunedoara si Cluj, ambele proiecte urmand a fi inaugurate in 2014. Primul dintre obiective, aflat in etapa de organizare a santierului, vizeaza constructia unui ambulatoriu (D+P+1E), lucrarile propriu-zise urmand a fi executate de societatea Masa Adrigela (din Petrosani, judetul Hunedoara). Constructia cladrii situate pe strada Padurarilor nr. 2, este finantata de autoritatile locale din municipiul Lupeni (Hunedoara), termenul de finalizare fiind stabilit pentru luna iulie 2014. Cea de-a doua investitie prevede edificarea unei unitati sanitare si a unui corp de primire-cazare, in municipiul Turda. „Complexul, aflat pe strada Basarabiei nr. 44, cuprinde doua corpuri de cladire, unul dintre acestea avand destinatia de centru de sanatate (P+4E), in timp ce al doilea imobil (P+2E) va deservi persoanele ce beneficiaza de serviciile medicale. Lucrarile se vor derula in intervalul august 2013 - februarie 2014, in prezent aflandu-ne in etapa de identificare a unei societati de constructii pentru initiarea proiectului, precum si in cautarea unor furnizori pentru materialele necesare. Totodata, am depus cererea de eliberare a autorizatie de construire, dupa data emiterii acesteia urmand a se derula operatiunea de organizare a santierului”, a declarat Violeta Bercea, director adjunct in cadrul companiei Ardeal Trust, dezvotatorul proiectului.
***
Compania Ardeal Trust (din localitatea Mihai Viteazu, judetul Cluj) este specializata in fabricarea produselor din beton si beton armat pentru constructii, in paralel desfasurand activitati de comert cu agregate naturale (sorturi, nisip, balast). Totodata, firma s-a implicat in dezvoltare - asigurand servicii de proiectare si consultanta - si s-a extins pe piata lucrarilor edilitare. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 

Din aceeasi categorie

19 Sep 09:33 | MDLPA: Peste 177,7 milioane de lei pentru noi investitii in sisteme de termoficare
19 Sep 07:02 | MINISTERUL JUSTITIEI, intre proiecte ambitioase si constrangeri bugetare
18 Sep 14:41 | VEGO va realiza SF pentru constructia Complexului Multifunctional Cartierul Energiei
18 Sep 13:50 | CONCELEX si BOG'ART vor realiza lucrari de 42 milioane euro pentru Nuclearelectrica
17 Sep 18:16 | M Core construieste primul retail park din Galati, proiect cu deschidere in 2026
17 Sep 16:46 | PORR, Theda Mar si Lemacons liciteaza regenerarea urbana a Pietei Traian Timisoara
17 Sep 16:57 | HOSPICE Casa Sperantei incepe constructia #SpitaluluiSperantei la Adunatii Copaceni
16 Sep 17:40 | Liziera de Lac: Parteneriat fintech pentru un acces mai rapid la credite ipotecare
16 Sep 16:17 | DIMEX-2000 si CSP Proiect vor construi nou corp cladire Spital din Viseu de Sus
16 Sep 11:53 | MASS Group va testa prima turbina de la centrala electrica Mintia, in ianuarie 2026
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA