Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

MDLPA: Cereri de peste 3 miliarde lei pentru consolidari, in prima zi de solicitari

In 2023, beneficiarii Programului National de consolidare a cladirilor cu risc seismic ridicat vor transmite solicitarile de includere in program in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a legii bugetului de stat. In mai putin de 24 de ore de la deschiderea sesiunii de depunere a cererilor de finantare din cadrul programului, MDLPA a primit deja 187 de cereri, in valoare de 3,66 miliarde lei, anunta ministrul Cseke Attila. Dintre acestea, 121 de cereri, in valoare de 2,77 miliarde lei, sunt pentru cladiri multietajate cu destinatie principala de locuinta, iar 66 de solicitari, de 888,24 milioane de lei, sunt pentru cladiri de interes si utilitate publica, aflate in proprietatea sau administrarea autoritatilor si institutiilor administratiei publice centrale sau locale.
Incepand din acest an, Ministerul Dezvoltarii deruleaza Programul national de consolidare a cladirilor cu risc seismic ridicat, care, pentru anul 2023, are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare si 500 milioane de lei credite de angajament, iar finantarea este de 100%. Termenul limita de depunere a cererilor de finantare este 20 februarie 2023, ora 23:59, urmand ca, in 30 de zile de la expirarea acestui termen, MDLPA sa verifice administrativ si sa centralizeze solicitarile transmise, in ordinea cronologica de inregistrare. Pentru cererile de finantare neconforme, se vor solicita clarificari, iar solicitarile revizuite vor primi un nou numar de inregistrare.
In limita creditelor de angajament aprobate anual cu aceasta destinatie, MDLPA intocmeste listele-sinteza cu obiective propuse spre finantare pe fiecare subprogram, liste care se vor aproba prin ordin al ministrului dezvoltarii, lucrarilor publice si administratiei.
In vederea incheierii contractelor de finantare, beneficiarii programului trebuie sa incarce, in platforma digitala, hotararea asociatiei de proprietari (in cazul cladirilor rezidentiale), hotarare de aprobare a documentatiei de avizare a lucrarilor de interventii, devizul general, actul administrativ de aprobare a cheltuielilor finantate de la bugetul local, certificatul de urbanism si avizele si acordurile solicitate prin acesta, autorizatia de construire, precum si documentele care sa prezinte stadiul fizic realizat (daca este cazul).
"Programul este unul multianual, de interes si utilitate publica, derulat in conformitate cu prevederile Legii nr. 212/2022, si, in cadrul programului, sunt incluse atat cladirile de locuinte multietajate, cat si cladirile publice, incadrate in clasa de risc seismic RsI sau RsII. Cererile de finantare pot fi depuse de autoritatile publice locale si centrale", a declarat ministrul dezvoltarii, Cseke Attila. 
Obiectivul Programului il constituie finantarea proiectarii si executiei lucrarilor de consolidare la cladirile incadrate de catre experti tehnici atestati pentru cerinta fundamentala rezistenta mecanica si stabilitate in clasa de risc seismic RsI sau RsII prin raport de expertiza tehnica, realizata in conformitate cu normativul Cod de proiectare seismica - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismica a cladirilor existente, indicativ P100-3, in vigoare la data solicitarii includerii in program, in scopul cresterii nivelului de siguranta la actiuni seismice, precum si asigurarii functionalitatii acestora conform tuturor cerintelor fundamentale si a cresterii eficientei energetice.
MDLPA a lansat ieri, in consultare publica, un act normativ de modificare a Legii nr. 212/2022 privind unele masuri pentru reducerea riscului seismic al cladirilor, lansat ieri in consultare publica. Pe langa termenele asumate pentru depunerea si evaluarea proiectelor, se reglementeaza posibilitatea decontarii prin program si a cheltuielilor pentru elaborarea expertizelor tehnice in vederea incadrarii cladirilor intr-o clasa de risc seismic si a fundamentarii masurilor de interventie, pentru elaborarea auditului energetic si pentru elaborarea certificatului de performanta energetica dupa interventie, efectuate anterior introducerii in program si incheierii contractului de finantare. 

Din aceeasi categorie

11 Noi 18:43 | Wolf Theiss a consiliat Rheinmetall pentru investitia de 500 mil. euro din Romania
11 Noi 17:30 | Electromontaj si Voith Hydro semneaza contract lucrari Hidroelectrica de 98 mil. euro
11 Noi 15:56 | ACI CLUJ vizeaza extinderea Ambulatoriului Spitalului de Boli Infectioase Cluj-Napoca
11 Noi 14:35 | POPP si Architecture & Art Studio implicate in Centrul Oncologic Gral Piatra Neamt
11 Noi 12:08 | HERCESA a intrat in ultima etapa de constructie a ansamblului Vivenda
10 Noi 17:54 | Proiectul tehnic al noului spital din Piatra-Neamt trebuie finalizat luna viitoare
10 Noi 15:41 | LICITATIE de 88 mil. euro pentru constructie cladiri Complex Matern-Pediatrie Arad
10 Noi 12:47 | ALFA Group investeste 80 milioane euro in faza a II-a a ansamblului Cloud9 Evolution
07 Noi 12:43 | MARI constructori liciteaza edificare cladire de 90 mil. euro la Spitalul Targu-Jiu
07 Noi 11:39 | Constructii Erbasu finalizeaza lucrarile la Terminal Aeroport International Craiova
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA