Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

PORR si CITADINA 98 liciteaza lucrari de 28 mil. euro, regenerare cartier Fabric, TM

Proiectul de regenerare urbana care va transforma complet zona Traian, din Timisoara, a intrat in etapa de evaluare a ofertelor. La licitatia lansata de Primaria Municipiului Timisoara s-au inscris doua oferte, depuse de PORR Construct si de asocierea Theda Mar Design (lider) - Optica Sofia - Citadina 98 - Tancrad - Lemacons - Constructim. Cele doua oferte au intrat in etapa de evaluare, ce are termenul-limita stabilit la data de 9 octombrie 2025, ora 18:00. Va fi desemnata castigatoare oferta care va avea cel mai bun raport calitate-pret.
Proiectul presupune modernizarea a peste 60.000 mp de spatiu public in cartierul Fabric - zona Traian - cu accent pe calitate urbana, mobilitate sustenabila si punerea in valoare a patrimoniului istoric. Vor fi reamenajate integral 15 strazi si 4 piete publice, aflate in prezent intr-o stare avansata de degradare, sufocate de masini si cu spatii verzi insuficiente.
In urma interventiilor, suprafata totala de spatiu verde va creste de la 6.000 mp la 9.500 mp, iar numarul de arbori va creste cu 355 de bucati. La final, timisorenii se vor bucura de un cartier mai prietenos, cu respect pentru caracterul istoric, cu mai multa umbra, cu spatii incapatoare pentru pietoni, infrastructura reabilitata si zone care incurajeaza viata urbana activa.
Proiectul de regenerare urbana include lucrari pe strazile: Bd. 3 August 1919 (partial), str. Ion Luca Caragiale, Doctor Gheorghe Marinescu, Episcop Joseph Lonovici, str. Rabin Dr. Ernest Neumann (fosta str. Episcop Joseph Nischbach), Dacilor, Stefan cel Mare (partial), Anton Pann, Titel Petrescu, Costache Negruzzi (partial), Petre Ispirescu, Ecaterina Teodoroiu (partial), Zavoi si strada Ion Mihalache.
Valoarea totala a investitiei este de 34 milioane de euro, iar Primaria Timisoara a atras o finantare europeana nerambursabila in valoare de peste 14 milioane de euro pentru implementarea proiectului, prin Programul Regional Vest 2021-2027.
Contractul de executie are o valoare estimata de 143 milioane de lei (circa 28 milioane de euro, inclusiv TVA.
Lucrarile vor fi realizate in etape, pentru a reduce impactul asupra locuitorilor, in termen de 24 de luni.
Planul Urbanistic Zonal al cartierului Fabric a fost elaborat de compania Subcontrol, din Timisoara, valoarea contractului de servicii fiind de 1,5 milioane de lei (fara TVA). 
Studiul de fezabilitate al proiectului a fost elaborat de asocierea Planwerk Arhitectura si Urbanism - Prodeco Arhitectura si Inginerie, ca proiectant general.
Tabloul complet al participantilor la licitatie
1. PORR Construct, cu subcontractantii Termis, Altimate, Banat Archaeosav, Electroechipament Industrial si Quark Impex;
2. Asocierea Theda Mar Design (lider) - Optica Sofia - Citadina 98 - Tancrad - Lemacons - Constructim SA, cu subcontractantii Altimate, Tehnodomus, Muzeul National al Unirii Alba Iulia, Rotermit, Solutii Electrice Integrate si Gaia Bio Systems.
Foto: Planwerk Arhitectura si Urbanism

Din aceeasi categorie

11 Noi 18:43 | Wolf Theiss a consiliat Rheinmetall pentru investitia de 500 mil. euro din Romania
11 Noi 17:30 | Electromontaj si Voith Hydro semneaza contract lucrari Hidroelectrica de 98 mil. euro
11 Noi 15:56 | ACI CLUJ vizeaza extinderea Ambulatoriului Spitalului de Boli Infectioase Cluj-Napoca
11 Noi 14:35 | POPP si Architecture & Art Studio implicate in Centrul Oncologic Gral Piatra Neamt
11 Noi 12:08 | HERCESA a intrat in ultima etapa de constructie a ansamblului Vivenda
10 Noi 17:54 | Proiectul tehnic al noului spital din Piatra-Neamt trebuie finalizat luna viitoare
10 Noi 15:41 | LICITATIE de 88 mil. euro pentru constructie cladiri Complex Matern-Pediatrie Arad
10 Noi 12:47 | ALFA Group investeste 80 milioane euro in faza a II-a a ansamblului Cloud9 Evolution
07 Noi 12:43 | MARI constructori liciteaza edificare cladire de 90 mil. euro la Spitalul Targu-Jiu
07 Noi 11:39 | Constructii Erbasu finalizeaza lucrarile la Terminal Aeroport International Craiova
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA