Marți, 30 Septembrie 2025
RO EN

RESITA: Consiliul Local a aprobat SF al noului spital judetean de 200 milioane euro

Consiliul Local (CL) Resita a aprobat studiul de fezabilitate pentru noul Spital Judetean de Urgenta, investitie estimata la circa 200 de milioane de euro. Documentatia a fost elaborata intr-un interval de sase luni si stabileste toate detaliile privind noua structura medicala, facilitatile, numarul de paturi, specializarile pe sectii si dotarile necesare. Proiectul a beneficiat de colaborarea unor specialisti din Helsinki, Finlanda, tara cu unul dintre cele mai moderne sisteme medicale din lume, si a integrat cele mai noi tehnologii, norme si proceduri din medicina moderna. 
"S-a lucrat intens, intr-o perioada destul de comprimata de timp. Noi aprobam Studiul de Fezabilitate al obiectivului, va fi si o expropriere, urmand ca, intr-o perioada scurta de timp, urbanismul de la Resita sa ne elibereze autorizatia de construire in regim de urgenta. In luna septembrie vom primi si PT la nivel de DATC, de autorizare", a declarat Ioan Popa, primarul municipiului Resita.
Serviciile de proiectare si asistenta tehnica din partea proiectantului pe durata executiei lucrarilor sunt asigurate de Leviatan Design, avand ca subcontractanti si terti companiile M&D Cons Investitii, Secunet Project, Smart Gaz Energy, Con Gaz Prest si Terra Invest Management.
 
 
"Am luat 12 ha de teren de la Combinatul Siderurgic si vom face un spital judetean nou, o investitie de 200 de milioane de euro. Vom obtine finantarea, asta este cert. Sunt 130 milioane de euro pentru constructii si 70 de milioane de euro pentru dotari RMN, CT. (…) Proiectarea spitalului o face o firma care a proiectat sediul NATO din Sibiu si baza aeriana F16 de la Campia Turzii, deci este un spital inteligent", a precizat Ioan Popa.
Noul spital judetean va fi construit pe un teren de 12 hectare, in zona Triaj si va ocupa o suprafata totala de de 58.644 mp, in nodul dintre cartierul Govandari, zona Lunca Pomostului si cartierul Terova. Cladirea principala a spitalului va avea cinci tronsoane cu subsol comun si un regim de inaltime S+P+5E. Intre aceste corpuri sunt prevazute doua curti interioare. De asemenea, vor mai fi amenajate o parcare auto supraetajata (D+P+3E), un garaj si un atelier pentru ambulante. 
In perioada urmatoare, primaria va depune si documentatia necesara in vederea obtinerii finantarii din fonduri europene.
 

Din aceeasi categorie

19 Sep 09:33 | MDLPA: Peste 177,7 milioane de lei pentru noi investitii in sisteme de termoficare
19 Sep 07:02 | MINISTERUL JUSTITIEI, intre proiecte ambitioase si constrangeri bugetare
18 Sep 14:41 | VEGO va realiza SF pentru constructia Complexului Multifunctional Cartierul Energiei
18 Sep 13:50 | CONCELEX si BOG'ART vor realiza lucrari de 42 milioane euro pentru Nuclearelectrica
17 Sep 18:16 | M Core construieste primul retail park din Galati, proiect cu deschidere in 2026
17 Sep 16:46 | PORR, Theda Mar si Lemacons liciteaza regenerarea urbana a Pietei Traian Timisoara
17 Sep 16:57 | HOSPICE Casa Sperantei incepe constructia #SpitaluluiSperantei la Adunatii Copaceni
16 Sep 17:40 | Liziera de Lac: Parteneriat fintech pentru un acces mai rapid la credite ipotecare
16 Sep 16:17 | DIMEX-2000 si CSP Proiect vor construi nou corp cladire Spital din Viseu de Sus
16 Sep 11:53 | MASS Group va testa prima turbina de la centrala electrica Mintia, in ianuarie 2026
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA