Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

SIBIU: Peste 7,5 milioane de lei pentru reabilitarea unui spital

Pentru modernizarea si echiparea Ambulatoriului nr. 1 din cadrul Spitalului Clinic Judetean Sibiu vor fi cheltuite fonduri de peste 7,5 milioane de lei, din care 6 milioane de lei reprezinta finantarea nerambursabila. Contractul de finantare a fost semnat, recent, termenul de finalizare a investitiei fiind programat peste 33 de luni. Lucrarile vor include extinderea unitatii cu 14 noi cabinete medicale si echiparea acestora. Finantarea va fi acordata in cadrul Axei Prioritare 3, prin Programul Operational Regional. Implementarea proiectului va fi supervizata de Agentia pentru Dezvoltare Regionala (ADR) Centru. In total, la sediul ADR Centru au fost depuse spre finantare 14 proiecte pentru modernizarea infrastructurii medicale, prin care se solicita fonduri totale de 32,12 milioane de euro. Dintre acestea, un proiect cu o valoare nerambursabila de 0,38 milioane euro a fost deja contractat, doua au fost respinse, alte trei (ce insumeaza 3,31 milioane de euro) fiind in etapa precontractuala. Sapte proiecte, insumand 25,8 milioane de euro, sunt in curs de evaluare. Bugetul alocat acestui domeniu a fost depasit, fiind propuse proiecte suplimentare de peste 12 milioane de euro.

Din aceeasi categorie

10 Dec 14:27 | Santierul The ARC Bucuresti: STRABAG progreseaza rapid cu structura de rezistenta
10 Dec 11:04 | CONLAN avanseaza rapid cu lucrarile de constructii la ansamblul Arsenal Residence
10 Dec 09:25 | One United Properties pregateste o dezvoltare de 500 milioane euro in Constanta
09 Dec 12:25 | HERCESA a inceput constructia celei de-a parta cladiri a ansamblului Stellaris
08 Dec 12:15 | MONITORIZARE infiltratii cu geomembrane si fibra optica la barajul acumularii Lesu
08 Dec 11:07 | Parc cu Specializare Inteligenta Oradea: IGNA, Constructii Erbasu si Selina liciteaza
05 Dec 11:55 | DraculaLand - noul parc tematic din Romania, o investitie de peste 1 miliard de euro
04 Dec 16:22 | Constructii Erbasu, Popp si Somet au inceput lucrarile la Centrul de Optica Magurele
04 Dec 15:54 | OX2 achizitioneaza de la Future Power trei proiecte noi de energie eoliana de 235 MW
03 Dec 14:17 | Globalworth a inceput constructia cladirii de birouri Green Court D, in nordul Capitalei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA