Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

SSAB-AG a finalizat extinderea Aeroportului Oradea, investitie de 47 milioane euro

Noul terminal de pasageri al Aeroportului Oradea a devenit operational dupa un an si jumatate de lucrari. Constructia a fost realizata de asocierea SSAB-AG SA (lider) - Bemel AG - Aca Zoork, valoarea lucrarilor fiind de 234,7 milioane de lei (47 milioane de euro), finantata din fonduri europene. Proiectarea generala in faza documentatiilor a fost elaborata de compania Consitrans. Inaugurarea oficiala a noului terminal a avut loc la data de 18 mai, cu un zbor charter catre Hurghada, operat de compania aeriana HiSky.
"In cadrul proiectului, suprafata terminalului a fost extinsa la 12.500 de metri patrati, iar capacitatea de deservire a aeroportului a fost dublata, ajungand la 800 de pasageri pe ora. Totodata, au fost introduse sisteme digitalizate pentru a facilita procesarea pasagerilor si a bagajelor lor. In plus, s-a extins platforma de parcare la 320 de locuri", a transmis Calin Gal, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Bihor.
Noul terminal include zone pentru plecari si sosiri, cu sase porti de imbarcare, trei pentru destinatii Schengen si trei pentru non-Schengen. In plus, exista rezerve modulare de ajustare a capacitatii aeroportului, in functie de nevoi.
In plus, s-au realizat camere de joaca pentru copii, camere pentru mama si copil, toalete, cabine telefonice antifonate, saloane business, spatii comerciale, birouri pentru personalul administrativ, handling, de securitate si pentru reprezentantii institutiilor cu atributii de control: Politia de Frontiera, SRI si Vama. Pasagerii au posibilitatea sa efectueze rapid inregistrarea bagajelor, cu ajutorul celor sapte aparate automate self-check-in, dar si in mod clasic.
Lucrarile de modernizare au inclus si implementarea unui sistem de incalzire prin pardoseala folosind apa geotermala si o centrala fotovoltaica de producere a energiei electrice, cu putere de 1,3 MW, pe acoperis. Investitiile au cuprins si extinderea suprafetelor betonate din fata terminalului pentru a facilita accesul pasagerilor, a personalului si a utilajelor aeroportuare, extinderea drumului de acces si realizarea parcarii (capacitate de 320 de locuri, cu 10 surse pentru incarcare autoturisme electrice), achizitia unui echipament de degivrare pentru perioadele cu temperaturi scazute si alte lucrari conexe.
 

Din aceeasi categorie

11 Noi 18:43 | Wolf Theiss a consiliat Rheinmetall pentru investitia de 500 mil. euro din Romania
11 Noi 17:30 | Electromontaj si Voith Hydro semneaza contract lucrari Hidroelectrica de 98 mil. euro
11 Noi 15:56 | ACI CLUJ vizeaza extinderea Ambulatoriului Spitalului de Boli Infectioase Cluj-Napoca
11 Noi 14:35 | POPP si Architecture & Art Studio implicate in Centrul Oncologic Gral Piatra Neamt
11 Noi 12:08 | HERCESA a intrat in ultima etapa de constructie a ansamblului Vivenda
10 Noi 17:54 | Proiectul tehnic al noului spital din Piatra-Neamt trebuie finalizat luna viitoare
10 Noi 15:41 | LICITATIE de 88 mil. euro pentru constructie cladiri Complex Matern-Pediatrie Arad
10 Noi 12:47 | ALFA Group investeste 80 milioane euro in faza a II-a a ansamblului Cloud9 Evolution
07 Noi 12:43 | MARI constructori liciteaza edificare cladire de 90 mil. euro la Spitalul Targu-Jiu
07 Noi 11:39 | Constructii Erbasu finalizeaza lucrarile la Terminal Aeroport International Craiova
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA