Miercuri, 17 Septembrie 2025
RO EN

Trei oferte au fost depuse pentru modernizarea Palatului de Justitie Cluj

Trei asocieri de companii au depus oferte de participare la licitatia pentru atribuirea lucrarilor de modernizare a cladirii Palatului de Justitie Cluj, situat pe str. Piata Stefan cel Mare nr. 1, din Cluj-Napoca. Valoarea estimata a lucrarilor de proiectare si executie este de 353,45 milioane de lei, iar durata de implementare este stabilita la 36 de luni.
Constructia existenta este alcatuita din trei tronsoane, cu regim de inaltime diferit: P (Parter)/ S+P+1E/ P+2E/ S+P+2E/ S+P+2E+M/ P+3E/ S+P+3E si o suprafata desfasurata totala de 23.605 mp.
Proiectant general este compania Popp & Asociatii, proiectant de specialitate - Architecture & Art Studio, ambele din Bucuresti, iar societatea Geocam Test & Drill, din Cluj-Napoca, a elaborat studiul geotehnic.
Cele trei asocieri de companii interesate de adjudecarea acestui contract sunt:
  1. Asocierea Mis Grup (lider) - Aqua Serv - KESZ Constructii Romania - SDC Proiect - KESZ Epito Zrt, cu subcontractantii M&M Design, Idea Install, Columna Consult, M Install si SDC Consulting Engineers;
  2. Asocierea Bog'Art (lider) - Athenaeum Construct - Popp & Asociatii, ACI Cluj - UTI Construction and Facility Management - Electroproiect, avand ca subcontractant compania Schindler Romania;
  3. Asocierea Constructii Erbasu (lider) - Concelex - Cubicon Invest - Euras, cu subcontractantii Sion Solution, Coneco Romania, CSP Proiect Line si Schindler Romania.
 
Cele 3 oferte se afla in etapa de valuare financiara si tehnica, ce are termen-limita stabilit la 30 august 2024.
Contractul va fi atribuit cu clauza suspensiva, in sensul ca semnarea acestuia este conditionata de alocarea creditelor bugetare cu aceasta destinatie, semnarea contractului facandu-se cu respectarea dispozitiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intra sub incidenta legislatiei privind finantele publice.
 
 
Conform Caietului de sarcini, vor fi realizate lucrari de desfacere a peretilor existenti si realizarea unora noi, modificarea dimensionala/ umplerea/ deschiderea unor noi goluri pentru ferestre si usi, reamenajarea zonelor de acces in cladire, realizarea unor noi scari de circulatie interioare, montarea unor instalatii suplimentare de lifturi, schimbarea de destinatie a zonei de Penitenciar in zona de Birouri, refacerea integrala a acoperisului, reamenajarea curtilor interioare, precum si demolarea extinderilor ulterioare constructiei initiale, cu regim de inaltime P (Parter).
Totodata, este necesara realizarea tuturor masurilor de siguranta la incendiu, pentru intreg ansamblul, iar din punct de vedere energetic si al sustenabilitatii, se impune realizarea unui audit energetic, in urma caruia sa fie luate masuri de reducere a consumului de energie. In plus, este necesara restaurarea si conservarea componentelor artistice si readucerea cladirii la forma si volumetria initiale, recuperarea imaginii originale, avand in vedere faptul ca ansamblul a fost construit intre anii 1900-1902 si reprezinta o etapa deosebit de importanta a patrimoniului arhitectural istoric al orasului.
Pe langa aceste lucrari, tema de arhitectura propune constructii noi amplasate in curtile interioare 4 si 5. In curtea 3 sunt propuse panouri fotovoltaice, care se vor monta pe acoperisul copertinelor noi.

Din aceeasi categorie

12 Sep 12:01 | Guvernul a aprobat strategia de dezvoltare a infrastructurii Aeroportului Baneasa
11 Sep 16:34 | DOUA asocieri de firme vor sa extinda Clinica de Ortopedie-Traumatologie Cluj
11 Sep 15:45 | LICITATIE de 35 mil. euro pentru lucrari la pavilioane in cazarma 1253 Caracal
11 Sep 14:04 | HIDROSERV si Electromontaj castiga lucrari de 98 mil. euro, modernizare CHE Stejaru
11 Sep 12:14 | IULIUS: Debut lucrari de 80 mil. euro, reamenajare ansamblu mixed-use Palas Iasi
11 Sep 11:57 | Opus Land Development va investi 200 milioane euro in noul cartier Cosmopolis Evolia
10 Sep 16:25 | Elsaco Electronic, contract major de reabilitare a retelei de termoficare din Arad
10 Sep 16:49 | Ghai Sant Ram investeste 130 milioane euro in dezvoltarea ansamblului Horizon City
10 Sep 16:19 | ELECTROMONTAJ liciteaza lucrari de 86 mil. euro, reabilitare amenajari de irigatii
10 Sep 14:31 | MJ: Credite de angajament, necesare pentru proiectarea Cartierului pentru Justitie
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA