Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

CNSC: Contestatiile privind autostrada Sebes-Turda au fost respinse

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a mentinut deciziile anterioare luate de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) privind castigatorii initiali ai contractului ce vizeaza executia primelor doua loturi din autostrada Sebes-Turda. In acest caz, firmele italiene Salini Impregilo SpA si RCM Costruzioni (in calitate de lideri de asociere) au depus contestatii ce urmareau anularea deciziei autoritatii contractante de atribuire a lotului intai asocierii formate din Impreza Pizzarotti SpA si Pomponio Constructii, respectiv a celui de-al doilea lot catre Aktor SA – Euroconstruct Trading 98. In urma respingerii celor doua contestatii, CNSC a dispus continuarea procedurii de achizitie publica, insa impotriva deciziei publicate la 1 septembrie a.c., conform legii, se poate formula plangere in termen de 10 zile de la comunicare. Astfel, se estimeaza ca lucrarile ar mai putea fi intarziate doar de posibile actiuni in instanta, care insa au sanse reduse de succes pentru contestatori. Primul lot al autostrazii Sebes-Turda, atribuit catre Impreza Pizzarotti SpA – Pomponio Constructii, are o lungime de 17 km si reprezinta un tronson cuprins intre intersectia cu autostrada Orastie-Sibiu si Paraul Iovului (dincolo de municipiul Alba Iulia). Cel de-al doilea lot, in constructia caruia se va implica asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading 98, insumeaza 24,3 km, de la Paraul Iovului pana la intrarea in Aiud. Ambele contracte, cu o valoare cumulata de circa 200 milioane de euro, au fost semnate cu o intarziere de patru luni din momentul anuntarii castigatorilor, iar cele doua loturi trebuie finalizate in maximum 22 de luni, mai precis in februarie 2016, pentru a nu se pierde cofinantarea din fonduri europene.
Lucrarile la loturile 3 si 4 au fost initiate
CNADNR a atribuit si loturile 3 – 4 ale autostrazii Sebes-Turda, semnand contracte cu asocierile Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte d’Aqua SpA (in cazul lotului al treilea, cu o lungime de 12,45 km, in valoare de 421 milioane de lei, fara TVA) si cu Porr Construct – Porr Bau GmbH (lotul al patrulea, de 16,3 km, in cuantum de 470 milioane de lei, fara TVA). Durata de executie stabilita intre partile semnatare este de 22 de luni, din care proiectarea va dura patru luni, iar 18 luni sunt aferente executiei efective a lucrarilor, urmand ca garantia sa acopere o perioada de 48 de luni. In cazul acestor doua loturi, lucrarile au fost deja initiate prin amenajarea santierelor si realizarea activitatilor de descarcare arheologica. Intreaga autostrada Sebes-Turda va avea o lungime de 70 de kilometri, finantarea fiind asigurata preponderent din surse europene (85% din total), respectiv de la bugetul de stat. Pentru a consulta decizia CNSC, click aici!

Din aceeasi categorie

11 Noi 17:16 | PORR Romania incepe modernizarea DJ 104D Lot 3, lucrari de 59 milioane de lei
10 Noi 18:24 | BAWI Construction liciteaza lucrari de modernizare CF Predeal-Bucuresti-Constanta
10 Noi 18:49 | OFERTARE numeroasa pentru constructia Lotului 3 al Autostrazii A8 (Letcani-Iasi)
10 Noi 15:15 | FCC si GULERMAK, ofertanti pentru lucrari de reabilitare CF Craiova-Caransebes, Lot 3
07 Noi 18:34 | COMPETITIE intensa pentru lucrari reabilitare Pasaje Obor, Lujerului si Pod Baneasa
07 Noi 18:48 | PMB: Licitatie de 31 mil. euro pentru servicii proiectare modernizare infrastructura
07 Noi 10:45 | Lucrarile la tunelurile de pe A1 (Margina-Holdea) avanseaza pe 11 fronturi de lucru
03 Noi 10:08 | Proiectul Planseului Unirii trimite CDS intre finalistii competitiei openBIM Awards
31 Oct 13:15 | APROBARE studiu de fezabilitate SEARCH Corporation pentru DX Baia Mare-Satu Mare
31 Oct 13:43 | DANLIN XXL si GROMA Hold vor construi lotul 1, Targu Neamt - Targu Frumos al A8
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA