Sâmbătă, 13 Decembrie 2025
RO EN

PNDL: Proiecte de modernizare a strazilor din Drobeta-Turnu Severin

Infrastructura rutiera din doua cartiere marginase ale municipiului Drobeta-Turnu Severin va fi modernizata prin intermediul Programului National de Dezvoltare Locala (PNDL), gestionat de Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE). Contractele de finantare au fost semnate de viceprim-ministrul Paul Stanescu, ministrul dezvoltarii regionale, administratiei publice si fondurilor europene. "La sfarsitul lunii noiembrie ne-am intalnit cu primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin pentru noua proiecte de infrastructura educationala, iar acum am acordat finantarea pentru 37 de strazi din cartierele marginase. Sunt exemple concrete de dezvoltare a infrastructurii, care se traduc in servicii publice locale mai bune pentru cetateni", a declarat viceprim-ministrul Paul Stanescu.  
Este vorba despre cartierele Schela Cladovei, Dudasul Schelei si Gura Vaii din oras. Valoarea proiectelor este de 2,87 milioane de euro, sume ce provin din bugetul proiectului alocat etapei a II-a a PNDL. Lungimea totala a strazilor care urmeaza sa fie asfaltate este de aproximativ 12 km.
***
PNDL este un program de finantare multianual, ce are ca obiectiv general echiparea unitatilor administrativ-teritoriale cu toate dotarile tehnico-edilitare, de infrastructura educationala, de sanatate si de mediu, sportiva, social-culturala si turistica, administrativa si de acces la caile de comunicatie in vederea asigurarii unui climat investitional atractiv pentru localitatile Romaniei. Pot beneficia de finantare, in cadrul PNDL, unitatile administrativ-teritoriale reprezentate de autoritatile administratiei publice locale, respectiv comunele, municipiile si orasele, inclusiv pentru satele componente ale acestora, judetele, precum si unitatile administrativ-teritoriale membre ale asociatiilor de dezvoltare intercomunitara, constituite in conditiile legii, pentru investitiile realizate prin asociatiile de dezvoltare intercomunitara.

Din aceeasi categorie

05 Dec 12:38 | Extinderea magistralei M4: A fost semnat ordin de incepere a lucrarilor pentru Lotul 1
02 Dec 12:59 | Asociatia Romana de Tuneluri (ART) a fost relansata cu aprobarea noului Statut
28 Noi 13:47 | Autostrada Unirii A8: Contracte semnate pentru loturile 1C si 1D (47 km noi)
27 Noi 17:45 | TPF Inginerie semneaza contractul de supervizare pentru lot 2A Ditrau-Grinties al A8
27 Noi 13:47 | Lucrarile la Planseul Unirii: proiect derulat cu responsabilitate si ritm accelerat
19 Noi 14:45 | TECNIC, KONSENT si IRD liciteaza supervizare lucrari feroviare Craiova-Caransebes
18 Noi 14:56 | CNIR si UMB initiaza proiectarea lotului montan Grinties-Pipirig pe Autostrada A8
17 Noi 12:48 | PORR si STRABAG liciteaza lucrari pentru traseu cicloturistic Timis, de 536 km
17 Noi 11:48 | Drumul Expres Focsani-Braila: UMB primeste ordinul pentru inceperea proiectarii
14 Noi 18:04 | Autostrada Unirii A8: IRD Engineering supervizeaza lucrari pe Lotul 1D Joseni-Ditrau
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA