Miercuri, 12 Noiembrie 2025
RO EN

Samsung Electronics a finalizat achizitia companiei FlaktGroup, lider HVAC in Europa

Samsung Electronics a finalizat achizitia companiei europene FlaktGroup, unul dintre liderii europeni in domeniul solutiilor HVAC - solutii pentru tehnologia aerului. Grupul sud coreean a semnat pe 14 mai 2025 acordul de preluare pentru aproximativ 1,5 miliarde euro, prin achizitia tuturor actiunilor companiei de la fondul de investitii Triton Partners. 
Tranzactia se incadreaza in strategia Samsung de extindere a businessului sau HVAC, in paralel cu segmentele de centre de date, automatizare cladiri inteligente si solutii energetice integrate. Astfel, in portofoliul Samsung Electronics vor fi incluse diviziile Woods Air Movement - care furnizeaza sisteme de ventilatie si siguranta la incendiu, SEMCO - specializata in solutii de manipulare si circulatie a aerului, si SE-Elektronic - care ofera sisteme avansate de automatizare personalizate. Totodata, numele FlaktGroup, conducerea existenta, personalul si facilitatile vor fi mentinute, compania urmand sa functioneze ca o filiala independenta pentru a-si pastra expertiza tehnologica si identitatea de marca.
FlaktGroup are o istorie de peste un secol in domeniul HVAC, fiind orientat catre solutii de climatizare centrala, racire de precizie si sisteme de ventilatie pentru segmente industriale, data centre, spitale, aeroporturi si centre comerciale. Potrivit Samsung, dupa finalizarea achizitiei, FlaktGroup isi va pastra brandul, echipa de management, facilitatile de productie si sediile, urmand sa functioneze ca o subsidiara independenta, pentru a nu pierde din expertiza tehnologica acumulata. La randul sau, grupul sud coreean va valorifica unitatile de productie si distributie ale FlaktGroup pentru a-si extinde cercetarea & dezvoltarea, a-si optimiza lantul de aprovizionare si a integra produse/ servicii HVAC in ecosistemul sau mai larg. 
 
 
"Aceasta achizitie marcheaza o miscare strategica pentru Samsung, menita sa conduca pietele globale HVAC si ale centrelor de date. Prin combinarea expertizei tehnologice a FlaktGroup cu platformele AI ale Samsung, ne propunem sa stabilim un nou standard in industrie, oferind solutii inovatoare clientilor", a declarat TM Roh, presedinte si director interimar al Diviziei Device eXperience (DX) din cadrul Samsung Electronics.
Pe masura ce cererea pentru sisteme de aer conditionat de mari dimensiuni creste in Coreea, America de Nord si Europa - inclusiv in fabrici mari, complexuri comerciale, domeniul naval, spitale si facilitati biofarmaceutice - compania isi propune sa stabileasca un lant de aprovizionare solid in fiecare regiune si sa isi imbunatateasca capacitatile de servicii. Mai mult, Samsung a format anul trecut o societate mixta cu Lennox pentru a-si consolida prezenta pe piata nord-americana si se asteapta ca achizitia FlaktGroup sa intareasca pozitia companiei prin extinderea expertizei in solutii HVAC.
In plus, prin integrarea sistemelor avansate de control HVAC ale FlaktGroup cu platformele de gestionare a cladirilor Samsung, precum SmartThings Pro si b.IoT, compania va explora noi oportunitati in domeniul solutiilor pentru cladiri inteligente si al eficientei energetice.
"Aderarea la Samsung va accelera expansiunea globala a FlaktGroup si va stimula inovatia tehnologica. Sinergia dintre companiile noastre va reprezenta un punct de cotitura major in dezvoltarea solutiilor HVAC orientate spre viitor", a precizat Trevor Young, CEO al FlaktGroup.
 
 
Samsung investeste in afacerea HVAC ca motor principal de crestere
Conducerea Samsung preconizeaza ca industria HVAC va continua sa creasca, pe fondul cererii pentru solutii inovatoare si eficiente din punct de vedere energetic, care imbunatatesc calitatea aerului si controleaza temperatura si umiditatea pentru a asigura confortul si siguranta. In acest context, grupul va continua sa investeasca in afacerea HVAC si a realizat recent achizitii si investitii in domeniile roboticii, tehnologiei medicale si audio pentru consumatori, ca parte a angajamentului sau de a se extinde in noi sectoare.
Potrivit unor prognoze de cercetare de piata, piata HVAC este estimata sa evolueze de la 61 miliarde USD in 2024 la 99 miliarde USD pana in 2030, cu o rata anuala de crestere de 8%, in timp ce piata de racire a centrelor de date este de asteptat sa se dezvolte intr-un ritm mai rapid, cu o rata anuala de 18%. 
In cadrul achizitiei FlaktGroup, Samsung anticipeaza o evolutie sustinuta a cererii pentru centre de date, datorita proliferarii tehnologiilor precum inteligenta artificiala generativa, robotica, conducerea autonoma, XR si altele.
In plus, solutia Samsung de control integrat al cladirilor (b.IoT) si sistemul de control HVAC al FlaktGroup (FlaktEdge) vor oferi o solutie completa pentru managementul energiei cladirilor, prin intermediul carora compania se asteapta la o extindere a afacerii sale de servicii si mentenanta.
Samsung si-a extins afacerea HVAC concentrandu-se pe sistemele fara conducte, care furnizeaza aparate de aer conditionat generale si de sistem pentru cladiri rezidentiale si comerciale. In mai 2024, Samsung a format o societate mixta cu Lennox International Inc. pentru a-si consolida pozitia pe piata HVAC din America de Nord si a adaugat canalele de distributie ale Lennox la propriile sale canale de vanzare.

Din aceeasi categorie

07 Oct 12:46 | Florent Blain, numit Director General al fabricii GROUPE ATLANTIC din Ploiesti
03 Oct 07:00 | DANFOSS obtine rezultate solide in semestrul intai, in pofida mentinerii mediului volatil
25 Sep 07:00 | INGERSOLL RAND anunta o crestere de 5% a cifrei de afaceri /consolidare prin achizitii
23 Sep 15:31 | REHAU Building Solutions: Crestere sustinuta a afacerilor, in primele 9 luni din 2025
23 Sep 12:57 | ARISTON: Romanii sunt reticenti in reinnoirea echipamentelor de confort termic
23 Sep 07:00 | DAIKIN obtine cresteri de venituri prin consolidarea capacitatilor de vanzari si marketing
22 Sep 07:54 | LINDAB: Strategie de consolidare pe o piata de ventilatii industriale in stagnare
17 Sep 07:15 | Termoline: T.A.B.S. si pompe hibride, inovatii pentru cladiri cu consum redus
17 Sep 07:00 | GRUNDFOS inregistreaza crestere pe pietele-cheie si planifica un plus de pana la 7%
15 Sep 07:42 | SRG militeaza pentru integrarea pompelor de caldura geotermale in politica energetica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA