Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

BEGHELLI: Vanzari de 34 milioane de euro pe segmentul sistemelor de iluminat

Societatea Beghelli Group, specializata in productia/distributia de sisteme destinate aplicatiilor de securitate si constructiei de panouri fotovoltaice, a dat publicitatii rezultatele financiare aferente primului trimestru al anului fiscal 2011. Potrivit comunicatului oficial, in perioada mentionata au fost consemnate incasari de 41,8 milioane de euro, in scadere cu 0,3% fata de intervalul similar din 2010. O diminuare importanta, de 34,7%, a fost inregistrata in ceea ce priveste profitul net, care a fost de numai 0,7 milioane de euro. Aceste date reflecta, totusi, stabilizarea afacerilor companiei, consemnandu-se imbunatatiri certe atat pe segmentele traditionale (in special, cel al corpurilor de iluminat), cat si in domeniul energiilor regenerabile (panouri fotovoltaice). Astfel, livrarile pentru produsele din prima categorie au totalizat 33,9 milioane de euro, fiind cu 3,6% mai mari fata de primele trei luni din 2010. In ceea ce priveste sistemele solare, acestea au inregistrat un regres de 13,6%, pana la pragul de 5,7 milioane de euro, situatia fiind cauzata de incertitudinile in ceea ce priveste reglementarile legislative pe piata din Italia. Pe plan international, vanzarile au fost impulsionate de cresterea cererii venite dinspre SUA si Canada. Informatii suplimentare, la www.beghelli.com   
 

Din aceeasi categorie

20 Noi 06:20 | ENERGOTECH: Proiecte strategice in dezvoltare si obiective de consolidare EPC
11 Noi 06:24 | Electrical Integration Systems are un portofoliu de lucrari de 8 milioane euro
07 Noi 06:00 | 3M: Crestere a marjei operationale si anunt de ajustare pozitiva a prognozelor anuale
05 Noi 06:00 | SIGNIFY: Progres in programul de sustenabilitate “Brighter Lives, Better World 2025”
31 Oct 06:00 | INVESTITIILE in regenerabile aduc noi oportunitati pentru piata de constructii
30 Oct 06:21 | NOARK: Evolutie in contextul actual si obiectiv de dublare a vanzarilor
29 Oct 13:52 | HEXING - Livoltek: Afaceri de 15 milioane euro in primul an de activitate in Romania
29 Oct 10:53 | Enery si SmartPulse: Parteneriat pentru solutii smart de tranzactionare a energiei
29 Oct 06:00 | ABB: Crestere solida a comenzilor si veniturilor in trimestrul al treilea din 2025
27 Oct 06:37 | E.ON Energie Romania: Energie curata, servicii digitale si competitie reala pe piata
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA