Vineri, 07 Noiembrie 2025
RO EN

Schneider Electric a acordat Automatica licenta pentru productia de instalatii

Schneider Electric, liderul in transformarea digitala a managementului si automatizarii energiei, a acordat certificatul de licentiere partenerului sau Automatica SA, pentru producerea instalatiilor de distributie electrica de medie tensiune tip PIX24. Prin intermediul acestei licentieri, Schneider Electric Romania poate oferta si livra echipamente PIX24 produse in Romania, fapt care eficientizeaza costurile si reduce timpul de livrare catre clienti.
„Suntem bucurosi ca echipa experimentata de la Automatica a parcurs cu succes toate etapele procesului riguros de licentiere oferit de Schneider Electric si ca avem acum un partener de productie de incredere pentru clientii nostri locali si regionali”, a spus Marius Pirvu, Offer Manager la Schneider Electric Romania. „Prin intermediul acestei colaborari, clientii finali vor beneficia de un timp mai scurt de livrare si de optiuni de personalizare extinse.”
In ultimii 25 de ani, Schneider Electric a acordat la nivel global nu mai mult de 300 de licente de productie a instalatiilor de distributie de medie si joasa tensiune, toate companiile partenere parcurgand un proces complex de training, transfer de tehnologie si suport de marketing si vanzari, supunandu-se apoi periodic unor audituri de calitate.
„Pentru companiile licentiate de Schneider Electric, procesul care dureaza cateva luni reprezinta o certificare a calitatii si o dezvoltare a businessului, beneficiind de reducerea costurilor si timpului de cercetare si dezvoltare necesar,” explica Marius Pirvu. „Acestea se pot diferentia de competitorii lor, pot accesa noi segmente de clienti, direct sau prin intermediul nostru, si pot beneficia de sustinerea noastra in ceea ce priveste promovarea si vanzarile.”
Componentele necesare realizarii de instalatii electrice de distributie de medie si joasa tensiune provin de la Schneider Electric, constructia propriu zisa, asamblarea si instalarea revenind partenerului licentiat. Prin intermediul Ecoreal MV, un software proprietar Schneider Electric, partenerul poate obtine imediat informatii legate de componenta tablourilor, de costuri si de livrare, astfel incat poate realiza, la randul sau, propriile planificari de productie si oferte de pret in timp foarte scurt.
PIX24 este compatibil cu platforma digitala EcoStruxure, permitand monitorizarea, managementul si controlul de la distanta al echipamentelor instalate. Pentru clientul final, acest confort se alatura garantiei de calitate oferita de Schneider Electric, flexibilitatii si sigurantei.
In Romania, Automatica este primul partener Schneider Electric pentru productia de instalatii de distributie electrica de medie tensiune.

Din aceeasi categorie

05 Noi 06:00 | SIGNIFY: Progres in programul de sustenabilitate “Brighter Lives, Better World 2025”
31 Oct 06:00 | INVESTITIILE in regenerabile aduc noi oportunitati pentru piata de constructii
30 Oct 06:21 | NOARK: Evolutie in contextul actual si obiectiv de dublare a vanzarilor
29 Oct 13:52 | HEXING - Livoltek: Afaceri de 15 milioane euro in primul an de activitate in Romania
29 Oct 10:53 | Enery si SmartPulse: Parteneriat pentru solutii smart de tranzactionare a energiei
29 Oct 06:00 | ABB: Crestere solida a comenzilor si veniturilor in trimestrul al treilea din 2025
27 Oct 06:37 | E.ON Energie Romania: Energie curata, servicii digitale si competitie reala pe piata
24 Oct 07:50 | DEPISTO: Crestere spectaculoasa in 2025 si solutii integrate MEP pentru constructii
23 Oct 16:46 | Olivier Blum: Putem construi un viitor in care energia e disponibila si inteligenta
23 Oct 07:03 | RECOLAMP: 18 ani de reciclare si 17.000 de puncte de colectare DEEE in Romania
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA