Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

SIEMENS obtine rezultate optime pe segmentul tehnologiilor pentru constructii

Trimestrul al patrulea al anului fiscal 2017 - 2018, care se incheie la 30 septembrie a.c., a insemnat pentru concernul german Siemens o confirmare a unui nou exercitiu financiar de succes. Practic, in intervalul respectiv s-a consemnat una dintre cele mai bune performante din istoria grupului in ceea ce priveste volumele de produse comercializate, cifra de afaceri ajungand la 22,6 miliarde euro, cu 2% mai mare fata de perioada de referinta. In ceea ce priveste comenzile, acestea au fost de 23,7 miliarde euro, depasind usor nivelul din anul precedent (la baze comparabile de raportare, ambii indicatori s-au ajustat pozitiv cu 5%). La nivelul intregului an, vanzarile s-au cifrat la 83 miliarde euro (+2%), iar comenzile la 91,3 miliarde euro (+8%). Analiza structurala a activitatii indica pentru divizia de tehnologii pentru constructii un cuantum de 1,9 miliarde euro in planul comenzilor (+2% in termeni comparabili), respectiv 1,83 miliarde euro (+5%) in ceea ce priveste incasarile in intervalul iulie - septembrie a.c. Cele mai multe solicitari au venit din Europa, statele CIS, Africa si Orientul Mijlociu. De asemenea, la performanta respectiva au contribuit si cateva programe multianuale derulate in Germania, Australia si in cateva state din Asia. In ceea ce priveste vanzarile, acestea s-au plasat pe un trend ascendent in toate zonele unde Siemens deruleaza operatiuni comerciale, insa cea mai mare crestere a fost anuntata de reprezentanta din SUA. La randul sau profitul s-a ajustat puternic pe seama performantei operationale excelente. Pe plan national grupul german detine patru unitati, amplasate in Sibiu si Buzias, unde produce sisteme si componente pentru automatizari si aplicatii industriale. Compania detine, de asemenea, centre de cercetare-dezvoltare, localizate in Bucuresti, Brasov si Cluj-Napoca. In 2017, Siemens a raportat pentru Romania o cifra de afaceri de 510,6 milioane de lei, ceea ce reprezinta un avans de 0,7% fata de anul fiscal precedent.

Din aceeasi categorie

20 Noi 06:20 | ENERGOTECH: Proiecte strategice in dezvoltare si obiective de consolidare EPC
11 Noi 06:24 | Electrical Integration Systems are un portofoliu de lucrari de 8 milioane euro
07 Noi 06:00 | 3M: Crestere a marjei operationale si anunt de ajustare pozitiva a prognozelor anuale
05 Noi 06:00 | SIGNIFY: Progres in programul de sustenabilitate “Brighter Lives, Better World 2025”
31 Oct 06:00 | INVESTITIILE in regenerabile aduc noi oportunitati pentru piata de constructii
30 Oct 06:21 | NOARK: Evolutie in contextul actual si obiectiv de dublare a vanzarilor
29 Oct 13:52 | HEXING - Livoltek: Afaceri de 15 milioane euro in primul an de activitate in Romania
29 Oct 10:53 | Enery si SmartPulse: Parteneriat pentru solutii smart de tranzactionare a energiei
29 Oct 06:00 | ABB: Crestere solida a comenzilor si veniturilor in trimestrul al treilea din 2025
27 Oct 06:37 | E.ON Energie Romania: Energie curata, servicii digitale si competitie reala pe piata
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA