Marți, 17 Iunie 2025
RO EN

SIEMENS anunta o majorare cu 8% a comenzilor diviziei Building Tehnologies

Cel de-al doilea trimestru al anului fiscal 2018 - 2019 s-a incheiat pentru concernul german Siemens cu o crestere solida a comenzilor, confirmandu-se astfel majorari cantitative sustinute la sectiile Mobility, Siemens Healthineers, Energy Management si Building Technologies, contrabalansate de o diminuare ceva mai puternica in cazul in Siemens Gamesa Renewable Energy (SGRE). In mod concret, noile contracte au avut o valoare cu +4% mai mare fata de cea inregistrata in exercitiul financiar precedent, avansul fiind masurat pe baze comparabile, dupa eliminarea influentelor exercitate de cursul de schimb valutar si de modificarile care au avut loc la nivelul portofoliului de produse. In ceea ce priveste incasarile, acestea au sporit la randul lor cu +2%. Din punct de vedere nominal, comenzile au crescut cu +6%, ajungand la 142 miliarde euro (ceea ce reprezinta un nivel-record), iar cifra de afaceri s-a ajustat pozitiv cu +4% pana la 20,93 miliarde euro. Raportul dintre comenzile inregistrate si cele facturate, respectiv incasate a fost de 1,13. Divizia de produse industriale a consemnat venituri din operatiuni continue in usoara scadere, insumand 1,926 miliarde euro, pe fondul declinului moderat al activitatii la sectia de energie si gaz. In aceste conditii, profitul net la nivel de grup s-a situat la 1,923 miliarde euro, modificarile survenite fata de perioada similara din anul fiscal precedent fiind generate de doi factori majori, extrinseci activitatii industriale - si anume veniturile obtinute din diverse activitati ale entitatilor din portofoliul administrat la nivel centralizat (de pilda, Atos) si costurile mai mici cu taxele din afara Germaniei. Conducerea Siemens apreciaza ca evolutia comenzilor este incurajatoare, fiind intrevazute imbunatatiri din toate punctele de vedere. In continuare, atentia este focalizata pe indeplinirea tuturor sarcinilor in vederea atingerii tintelor de profitabilitate obisnuite pentru un lider industrial de talia Siemens, la nivelul tuturor diviziilor. Mai ales pentru sectia Building Tehnologies, care a consemnat in intervalul analizat cresteri deosebite ale comenzilor (+8% in termeni reali si +5% LFL), pana la 1,94 miliarde euro, precum si ale vanzarilor (+5% pe baze actuale de comparare si +2% LFL), la 1,69 miliarde euro, se estimeaza majorari succesive ale indicatorului EBITA. Din punct de vedere geografic, cea mai mare contributie din perioada de referinta la cresterea cantitativa a vanzarilor s-a remarcat in ambele Americi, insa a fost nominalizata si regiunea ce cuprinde Europa, tarile CSI, Africa si Orientul Mijlociu (Europa/CAME).
In Romania, Siemens opereaza prin intermediul a patru unitati, amplasate in Sibiu si Buzias, unde produce sisteme si componente pentru automatizari si aplicatii industriale. Grupul german mai detine centre de cercetare-dezvoltare, localizate in Bucuresti, Brasov si Cluj-Napoca. In 2017, Siemens a raportat pentru Romania o cifra de afaceri de 510,6 milioane de lei, ceea ce reprezinta un avans de +0,7% fata de exercitiul financiar precedent.

Din aceeasi categorie

11 Iun 07:29 | FOCUS Security: Crestere de 30% a cererii de automatizari integrate, pana in 2030
11 Iun 07:00 | EATON raporteaza afaceri de 6,4 miliarde USD in primele trei luni ale anului 2025
10 Iun 07:18 | SECUNET: Stabilitatea financiara a companiei, principalul obiectiv pe termen scurt
03 Iun 15:26 | ELBI: Afaceri de 556 mil. lei in 2024 si noi investitii in extindere si digitalizare
29 Mai 12:30 | E-INFRA a finantat dotarea Laboratorului de Compatibilitate Electromagnetica al UTCN
15 Mai 11:34 | Baterii solare de 200 milioane euro, pot fi instalate in 2025 in sectorul rezidential
14 Mai 07:00 | SCHNEIDER: Crestere de 7,4% a cifrei de afaceri si prognoze optimiste pentru 2025
12 Mai 07:00 | SIGNIFY raporteaza vanzari de 1,4 miliarde de euro pentru primul trimestru din 2025
08 Mai 07:00 | 3M anunta vanzari de 6 miliarde USD si o rata de profitabilitate peste asteptari
07 Mai 11:25 | Smart Lighting devine Ambito si isi largeste aria de expertiza in instalatii
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA