Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

BAUMIX: Majorare cu 40% a productivitatii, pe fondul masurilor de eficientizare

Compania Baumix si-a majorat cu 40% productivitatea, datorita proceselor de eficientizare a activitatii aplicate in ultimele luni. Masuri cum ar fi auditarea fluxului de productie, cresterea randamentului fabricatiei si relocarea unitatii de la Gherla s-au impus dupa ce piata materialelor de constructii, potrivit estimarilor companiei, a scazut cu 20% - 30% in trimestrul al doilea, fata de intervalul similar din 2009. Conform oficialilor Baumix, segmentul materialelor de constructii s-a diminuat, in 2009, cu aproape 27% fata de 2008, respectiv cu 30% in primul trimestru a.c. (comparativ de perioada similara a anului trecut) si ar putea inregistra o scadere de pana la 30% in 2010, in lipsa proiectelor noi. “Cand piata se afla pe un trend ascendent, cea mai buna metoda de a contracara efectele negative este aceea de a te concentra pe eficientizarea activitatii. In acest sens, 2009 si 2010 sunt ani de cotitura in care am facut analize temeinice din punct de vedere economic si tehnic si am decis eliminarea tuturor costurilor care nu se mai justificau”, a declarat Razvan Bobe, director in cadrul companiei Baumix. Cea mai importanta masura luata pentru eficientizarea procesului de productie a fost relocarea fabricii de la Gherla, prin extinderea unitatii de la Ploiesti, care a dus la reducerea importanta a costurilor de chirie, regie, transport si a permis o mai buna coordonare a proceselor. „Piata materialelor de constructii s-a contractat cu 30% in primul trimestru a.c. si, deocamdata, estimarile raman negative si pentru urmatoarea perioada. Inca de la inceputul declinului, din 2009, am apelat la renegocierea conditiilor contractuale cu furnizorii, la managementul stocurilor, la monitorizarea si reducerea pierderilor in procesul de fabricatie, pentru ca actuala criza sa afecteze cat mai putin atat compania, cat si angajatii,” a adaugat Razvan Bobe.
Baumix este unul dintre cei mai importanti producatori de materiale de constructii, prezent pe piata din Romania din 2003. Compania are, la ora actuala, sase linii de productie la Ploiesti, cu o capacitate lunara de 35.000 de tone. Informatii suplimentare, la www.baumix.ro

Din aceeasi categorie

21 Noi 06:00 | TARKETT: Vanzari organice in scadere si revizuirea estimarilor pentru anul 2025
17 Noi 06:00 | SHERWIN-WILLIAMS: Vanzari in crestere cu 3,2% si perspective optimiste anuale
14 Noi 06:00 | PPG: Crestere organica a vanzarilor si profit-record anuntate pentru trimestrul trei
13 Noi 06:00 | SIKA initiaza noi actiuni strategice pentru crestere, profitabilitate si sustenabilitate
12 Noi 06:00 | AKZO NOBEL obtine o profitabilitate buna in trimestrul trei, in pofida impactului valutar
06 Noi 10:25 | Fabrica Knauf Insulation din Tarnaveni, investitie majora in Europa Centrala si de Est
06 Noi 06:00 | DOW obtine rezultate mixte, divizia Performance Materials & Coatings fiind in regres
04 Noi 11:46 | Ferestrele ineficiente "slabesc" lantul de termoizolare a cladirilor noi/reabilitate
03 Noi 18:11 | SIKA: Camelia Ene este noul General Manager al Sika Romania & Adeplast
29 Oct 10:53 | Lider Servicii: Crestere de 8% a cifrei de afaceri in primele 9 luni din 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA