Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

BAUMIX: Mentinerea afacerilor la nivelul de 36 milioane de lei

Compania Baumix vizeaza pentru acest an mentinerea veniturilor la nivelul lui 2009, cand a inregistrat o cifra de afaceri de peste 36 milioane de lei. “In acest an am reușit sa ținem sub control cheltuielile și sa ne eficientizam la maximum activitatea, prin relocarea fabricii de la Gherla și cresterea randamentului proceselor. In primele trei trimestre ale anului, piata materialelor de constructii s-a depreciat cu circa 30%-40% fata de anul 2009 pe fondul scaderii semnificative a volumului de lucrari pentru cladirile rezidentiale. Astfel, piata materialelor de constructii a fost afectata de lipsa obiectivelor noi din domeniul imobiliar, dar si a ritmului lent de implementare a proiectelor administratiei publice centrale si locale (prima casa, reabilitarea termica etc.). In acest moment este greu de estimat cand va reveni pe un trend ascendent piata materialelor de constructii, in conditiile in care aceasta depinde de evolutia economiei per ansamblu. Ne asteptam insa ca anul viitor scaderea sa incetineasca treptat, ajungand pana la o stagnare”, a declarat Augustin Russu, director general al societatii.
Investitii in extinderea capacitatilor de productie
Firma a alocat fonduri importante pentru extinderea fabricii din Ploiesti, in prezent avand sase linii de productie la aceasta facilitate, cu o capacitate de productie de 35.000 tone / luna. In fabrica de la Ploiesti au fost realizate in acest an investitii in sisteme de purificare a aerului, tehnici de optimizare a productiei, precum si investitii in personal. De asemenea, s-au alocat fonduri pentru realizarea infrastructurii, prin extinderea suprafetelor de depozitare pentru materii prime si produse finite si ale rampelor de incarcare-descarcare. “Pentru 2011, pregatim un program amplu in ceea ce priveste reabilitarea termica, un subiect de interes la acest moment in contextul cresterii costurilor de intretinere, care sa vina in ajutorul asociatiilor de locatari”, a precizat oficialul Baumix. Informatii suplimentare, la www.baumix.ro

Din aceeasi categorie

21 Noi 06:00 | TARKETT: Vanzari organice in scadere si revizuirea estimarilor pentru anul 2025
17 Noi 06:00 | SHERWIN-WILLIAMS: Vanzari in crestere cu 3,2% si perspective optimiste anuale
14 Noi 06:00 | PPG: Crestere organica a vanzarilor si profit-record anuntate pentru trimestrul trei
13 Noi 06:00 | SIKA initiaza noi actiuni strategice pentru crestere, profitabilitate si sustenabilitate
12 Noi 06:00 | AKZO NOBEL obtine o profitabilitate buna in trimestrul trei, in pofida impactului valutar
06 Noi 10:25 | Fabrica Knauf Insulation din Tarnaveni, investitie majora in Europa Centrala si de Est
06 Noi 06:00 | DOW obtine rezultate mixte, divizia Performance Materials & Coatings fiind in regres
04 Noi 11:46 | Ferestrele ineficiente "slabesc" lantul de termoizolare a cladirilor noi/reabilitate
03 Noi 18:11 | SIKA: Camelia Ene este noul General Manager al Sika Romania & Adeplast
29 Oct 10:53 | Lider Servicii: Crestere de 8% a cifrei de afaceri in primele 9 luni din 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA