Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

ETEX: Stabilizare a vanzarilor de materiale de constructii din Europa

Producatorul de materiale de constructii belgian Etex, societate ce va prelua afacerile cu gips din Europa si America de Sud ale Lafarge, a obtinut, anul trecut, venituri totale de 1,95 miliarde euro, inregistrand o crestere de 8,9% fata de nivelul din 2009. Cea mai importanta piata de desfacere a grupului este reprezentata de continentul european (63% din operatiuni), compania inregistrand, anul trecut, afaceri de 1,24 miliarde euro. Totusi, in Europa holdingul belgian a inregistrat cea mai redusa crestere anuala, vanzarile sporind cu numai 1,1% fata de nivelul din 2009. Cresteri semnificative au fost raportate de subsidiarele din America Latina, care au anuntat majorari de 33,1% ale veniturilor, pana la valoarea de 470 milioane de euro. Din punct de vedere al structurii afacerilor, divizia de materiale pentru acoperisuri a obtinut, in 2010, incasari de 868 milioane de euro (+2,4%), vanzarile de placi pentru fatade s-au situat la 858 milioane de euro (+17,2%), iar cele specifice plafoanelor si peretilor interiori au insumat 180 milioane de euro (+27,7%). Pentru anul 2011, reprezentantii Etex estimeaza revenirea pe un trend ascendent a vanzarilor din toate tarile europene, cu exceptia Irlandei, in timp ce pietele cu economii aflate in curs de dezvoltare vor consemna venituri similare celor raportate in anii anteriori crizei. Pe termen lung, conducerea companiei estimeaza ca livrarile realizate in afara Europei vor avea o pondere de 50% din afacerile grupului.
Societatea Etex este prezenta in Romania din anul 2007, prin subsidiara Wanit-Fulgurit din Bucuresti si distribuie, la nivel national, sisteme pentru acoperisuri, fatade si interioare. Concomitent cu preluarea afacerilor cu gips din Europa ale Lafarge, Etex va deveni proprietarul a 90% din actiunile Lafarge Arcom Gips, care detine, pe plan local, doua fabrici (una de gips-carton in apropierea Capitalei si una de ipsos la Aghires - Cluj) si doua cariere (la Nucsoara - Prahova si Birtz - Cluj). Informatii suplimentare, la www.etexgroup.com

Din aceeasi categorie

21 Noi 06:00 | TARKETT: Vanzari organice in scadere si revizuirea estimarilor pentru anul 2025
17 Noi 06:00 | SHERWIN-WILLIAMS: Vanzari in crestere cu 3,2% si perspective optimiste anuale
14 Noi 06:00 | PPG: Crestere organica a vanzarilor si profit-record anuntate pentru trimestrul trei
13 Noi 06:00 | SIKA initiaza noi actiuni strategice pentru crestere, profitabilitate si sustenabilitate
12 Noi 06:00 | AKZO NOBEL obtine o profitabilitate buna in trimestrul trei, in pofida impactului valutar
06 Noi 10:25 | Fabrica Knauf Insulation din Tarnaveni, investitie majora in Europa Centrala si de Est
06 Noi 06:00 | DOW obtine rezultate mixte, divizia Performance Materials & Coatings fiind in regres
04 Noi 11:46 | Ferestrele ineficiente "slabesc" lantul de termoizolare a cladirilor noi/reabilitate
03 Noi 18:11 | SIKA: Camelia Ene este noul General Manager al Sika Romania & Adeplast
29 Oct 10:53 | Lider Servicii: Crestere de 8% a cifrei de afaceri in primele 9 luni din 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA