Vineri, 26 Septembrie 2025
RO EN

SIKA: Majorare de 17% a veniturilor de anul trecut, la 18 milioane de euro

Producatorul de materiale chimice pentru constructii Sika Romania, subsidiara grupului Sika (Elvetia), a inregistrat, in 2011, o cifra de afaceri de 18 milioane de euro, in crestere cu 17% fata de nivelul de 15,4 milioane de euro, din 2010. Pentru urmatorii trei ani, conducerea companiei are in vedere o majorare anuala de 5% a veniturilor si vizeaza investitii de un milion de euro. "Investitiile previzionate pentru urmatoarea perioada vor fi directionate catre modernizarea laboratoarelor de cercetare si dezvoltare, construirea unui centru de competente in domeniul materialelor de constructii (ce va include un laborator de analiza a betoanelor si mortarelor si unul pentru testarea adezivilor), precum si catre executia unei statii de epurare", a declarat Ileana Nicolae, director general al Sika Romania. Evolutia optima a afacerilor prgnozata pentru urmatorii ani se va fundamenta pe cresterea diviziei de retail, a numarului de distribuitori, pe majorarea expertizei vanzatorilor / consultantilor tehnici, dar si pe realizarea proiectelor de infrastructura anuntate. Un impact pozitiv asupra vanzarilor il vor avea planurile de expansiune pe piata din Republica Moldova. In ceea ce priveste afacerile Sika in 2011, reprezentantii companiei estimeaza ca o pondere importanta din venituri a fost realizata de livrarile de aditivi pentru betoane fabricate la unitatea de productie din Brasov. Ponderi semnificative la incasarile societatii au avut sistemele de membrane pentru acoperisuri si solutiile pentru pardoseli industriale si impermeabilizari, acestea fiind importate de la subsidiarele Sika din Elvetia, Germania, Cehia sau Austria.
Conform estimarilor managerului Sika Romania , piata autohotona de materiale chimice pentru constructii a scazut, anul trecut, cu 5%, ajungand la 900 de milioane de euro, dupa ce in 2010 s-a contractat cu 15%, pana la 950 milioane de euro. "Pentru 2012, dupa trei ani de scaderi consecutive, estimam un avans usor al pietei de materiale chimice pentru constructii, cu 5%, in conditiile anunturilor privind demararea unor mari proiecte de infrastructura", a precizat Ileana Nicolae.
Sika Romania este prezenta la nivel national de 10 ani, realizand investitii de 2,5 milioane de euro la unitatea de productie din Brasov (inaugurata in 2008), la sediul si depozitul aferent, laboratoarele de cercetare/dezvoltare pentru betoane si la centrul de competente pentru fatade (finalizat in 2011), care va deservi subsidiarele Sika din Europa Centrala si de Est. Fabrica de aditivi pentru betoane din Brasov are o capacitate de productie de 10.000 de tone pe an. Informatii suplimentare, la www.sika.ro

Din aceeasi categorie

18 Sep 07:28 | PIATRAONLINE: "Nu mai livram materiale, ci semnaturi arhitecturale"
18 Sep 07:00 | ROCKWOOL anunta performante bune pentru semestrul intai si isi mentine estimarile
11 Sep 07:00 | KINGSPAN: Vanzari si profituri record pe piete inca afectate de diverse crize
05 Sep 10:20 | Henkel Romania isi muta toti angajatii intr-un nou sediu central, in Bucuresti
29 Aug 17:37 | Grupul Policolor s-a confruntat cu cerere scazuta in primul semestru al anului 2025
25 Aug 07:00 | ARKEMA anunta vanzari de 2,4 miliarde euro pe o piata marcata de cererea slaba
21 Aug 07:00 | SIKA: Cresterea marjei EBITDA si obiective ambitioase privind sinergiile si performanta
21 Aug 07:00 | TARKETT inregistreaza o usoara crestere organica a vanzarilor si prognoze moderate
20 Aug 07:00 | ARMSTRONG raporteaza o crestere de 16,3% a cifrei de afaceri in trimestrul al doilea
19 Aug 07:00 | PPG raporteaza rezultate bune pentru S1, sustinute de segmentul Performance Coatings
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA