Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

PwC: Asistenta pentru probleme de natura psihologica, potrivite pentru telemedicina

Sentimentele de izolare si singuratate, stresul sau nesiguranta au afectat sanatatea oamenilor in timpul pandemiei, 36% dintre respondentii la un sondaj realizat de PwC la nivel global aratand ca au avut simptome de anxietate sau depresie. Cei mai afectati de anxietate sau depresie au fost generatiile Z (42%) si Millennials (43%), potrivit raportului PwC Global Top Health Industry Issues 2021, care arata ca 44% dintre respondenti iau in calcul consultatiile virtuale pentru rezolvarea acestor probleme.
”In conditiile restrictiilor impuse de pandemie, vedem ca telemedicina a devenit in ultimul an nu numai o solutie pentru limitarea raspandirii virusului, ci si pentru consultatiile si sedintele online de psihoterapie. Sondajul nostru arata per total un interes extrem de ridicat pentru ingrijirea la distanta fie prin intermediul smartphone-urilor, fie prin programari video, 91% dintre cei care au apelat la telemedicina in pandemie aratand ca vor continua sa o utilizeze. Provocarea pentru spitale va fi insa alegerea specialitatilor potrivite pentru ingrijirea virtuala, iar managementul bolilor cronice si asistenta medicala pentru probleme de natura psihologica par a fi cele mai potrivite pentru telemedicina”, a declarat Ruxandra Tarlescu, Partener PwC Romania.
Raportul ”Accelerating the health economy of tomorrow” realizat de PwC in 2020 arata ca economia globala pierde aproximativ un miliard de dolari anual, ca efect al scaderii productivitatii cauzate de depresie si anxietate.
Telemedicina, intre reglementare si business
Este de asteptat ca progresele tehnologice si dorinta consumatorilor de confort sa conduca la adoptarea telemedicinei la un nivel care va schimba sistemul traditional de furnizare a serviciilor medicale. Astfel, din perspectiva afacerii, modul in care sistemele de sanatate vor aborda rambursarea in cazul serviciilor de asistenta virtuala va fi un factor de influenta cheie in dezvoltarea acestora.
”Pentru a mentine accesul pacientilor la ingrijire in timpul pandemiei, multe tari au adoptat politici de rambursare care au plasat ingrijirea virtuala la egalitate cu cea fizica si / sau au extins tipuri de servicii de telemedicina pentru care clinicienii ar putea fi platiti. Raman insa cateva semne de intrebare: daca aceste modificari de plata vor ramane in vigoare si daca rambursarea va varia in functie de tipul asistentei virtuale”, a mai spus Ruxandra Tarlescu.
Intre timp, investitiile in telemedicina cresc exponential, numai anul trecut ridicandu-se la 4,3 miliarde de dolari, in crestere cu 139% fata de 2019.
Optimismul cu privire la viitorul telemedicinei s-a vazut si in activitatea de M&A cu o tranzactie de 18,5 miliarde de dolari, respectiv achizitia Livongo Health de catre Teladoc. De asemenea, finantarea corporativa pentru companiile din acest domeniu s-a dublat anul trecut la nivel global, ajungand la 21,6 miliarde de dolari.
Sondajul PwC Global Top Health Industry Issues 2021 a fost realizat in luna ianuarie 2021 in randul a peste 10.000 de consumatori, impreuna cu interviuri cu liderii din domeniul sanatatii.

Din aceeasi categorie

11 Noi 11:31 | AMBITO estimeaza o cifra de afaceri de 10 milioane de euro pentru 2026
05 Noi 12:57 | EXEC-EDU: Relatia dintre angajat si lider are o importanta mare in anul dificil 2026
04 Noi 06:00 | MANPOWER marcheaza revenirea la crestere organica, in pofida provocarilor globale
03 Noi 06:00 | RANDSTAD: Stabilitate financiară și progres al strategiei „Partner for Talent” in T3 2025
23 Oct 15:41 | PIFM: Forta de munca straina devine o realitate permanenta a economiei nationale
22 Oct 12:19 | GENESIS Property: Biroul ramane un pilon de stabilitate pentru multi angajati
21 Oct 11:37 | AI si automatizarea vor duce la crearea a 170 milioane locuri de munca pana in 2030
20 Oct 10:06 | MAZARS: Romania se pregateste sa aplice Directiva UE privind transparenta salariala
17 Oct 12:12 | AFSRU: Viitorul muncii, sub semnul optimizarii: program flexibil si integrare AI
17 Oct 11:30 | D&B: Transparenta salariala devine obligatorie, conform noilor norme europene
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA